Marilena Apostu este o poetă sensibilă și rafinată, a cărei creație lirică reușește să atingă cele mai adânci straturi ale sufletului cititorilor. Născută pe 22 iunie 1969, în județul Galați, a fost atrasă de lumea cuvintelor încă din anii tinereții, cultivându-și talentul literar prin participarea activă în cenaclurile literare alături de scriitori de renume din Galați și București.
Cu o educație solidă, absolvind Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza” din Galați în 1987 și specializându-se ulterior în Biblioteconomie și Arhivistică la Universitatea „Dunărea de Jos”, în 1990, Marilena Apostu a îmbinat pasiunea pentru literatură cu rigoarea cunoașterii academice.
Debutul său literar a avut loc în 2009, odată cu apariția versurilor sale în antologiile lirice „Arta de a fi” și „Armonii Celeste”. De atunci a continuat să publice în reviste de renume și să lanseze volume de poezie care și-au câștigat aprecierea publicului și a criticii de specialitate. Un punct de referință în cariera sa literară îl reprezintă volumul „O sută una de poezii”, publicat la prestigioasa Editură a Academiei Române din București.
Distinsă cu numeroase premii, Marilena Apostu rămâne o voce unică în peisajul literar românesc, explorând cu profunzime și delicatețe teme care rezonează cu inima și spiritul cititorilor. Poezia sa, un amestec subtil de emoție și introspecție, reprezintă o invitație la reflecție și o călătorie spre esența frumosului.
Privind înapoi spre anii copilăriei, ce imagini și trăiri vă revin cel mai des în minte? Ce momente prețioase din acea perioadă v-au rămas întipărite în suflet și cum credeți că au contribuit la formarea dvs. ca scriitoare?
- Au marcat profund anii maturității, au fost duri, fără copilărie sau, mai bine spus, foarte puțină copilărie ( între 7 şi 11 ani) pot spune că am fost copil fericit. Restul anilor i-am petrecut în sărăcie, orfelinat și multe dureri.
Când ați simțit pentru prima dată chemarea de a scrie? A fost vreun moment sau persoană anume care v-a deschis această poartă spre lumea literaturii?
- Am citit mult, am scris ca terapie, încercând să-mi pansez rănile sufletului.
La 18 ani aveam deja 40-50 de scrieri – acum le consider infantile, atunci le consideram realizare și totodată un punct de vedere. Ca persoană activă a societății, realizam că poezia este un certificat de maturitate. Anii, cultura literară, oricât de uimitoare ar fi, mi-a mărturisit incertitudinile. Am provocat cunoașterea limitată. Tinerețea a fost năzuință. Visam cu ochii deschiși poezie de valoare… Atunci n-am înțeles-o prin intermediul unor lecții de literatură, ci prin modul în care am visat, mi-am imaginat, am reflectat.
Mariana STRATULAT
Articolul integral îl puteți citi în numărul 5 din 1 februarie 2025
