Aşezări, destine, oameni

A fost atras de cuvântul lui Dumnezeu

A fost atras de cuvântul lui Dumnezeu

Gheorghe s-a născut într-o familie de țărani credincioși unde toți membrii au mers la biserică pentru a asculta cuvintele de povață rostite de preotul satului. A crescut cu frica Bunului Dumnezeu, respectând cu evlavie sfintele sărbători creștine. Azi, după 45 de ani petrecuți în fața Sfântului Altar, Gheorghe ne-a mărturisit că va continua să meargă la biserică până când îl va sluji puterea și ,,îl vor duce picioarele”. Acesta este uica Ghiță al nostru și nimic pe lume nu-l poate face să nu creadă ce scrie în Sfânta Scriptură.

Gherorghe Drăgănici s-a născut la Nicolinț, tatăl lui fiind Nicolae și mama, Sara. Școala cu opt ani a terminat-o la Nicolinț. Își amintește cu drag de fosta lui învățătoare Voichița Turcoane pe care a respectat-o foarte mult și de la care a învățat multe lucruri frumoase. Era o învățătoare respectată de toți elevii cu toate că era foarte strictă, dar avea un bagaj de cunoștințe foarte bogat. Cunoștințele pe care le-a însușit de la doamna învățătoare i-au rămas în memorie până în ziua de azi. După ce a absolvit școala primară, Gheorghe a rămas în casa părintească. Nefericirea lui era că a rămas orfan de tată când a împlinit vârsta de 16 ani. Unica lui mângâiere i-au fost bunicii care l-au ajutat să înfrunte multe greutăți care i-au stat în față.

,,A sosit și momentul când trebuia și eu să-mi găsesc aleasa inimii. Pe atunci, când eram june de însurat, am mers la horă în sat unde se adunau tinerii. Aveam pe atunci 17 ani împliniți. La horă am cunoscut-o pe viitoarea mea soție, Drăguța cu care m-am căsătorit în scurt timp. Am petrecut mulți ani fericiți împreună și am aniversat 50 de ani de căsătorie. Era aceasta un moment deosebit în viața noastră conjugală. Din căsătoria noastră, primul se naște fiul nostru Nicolae, iar mai târziu vine pe lume și fiica noastră, Măria. Fiindcă bunicii mei au ajuns la o vârstă înaintată, eram nevoit, eu împreună cu soția mea, să ne ocupăm de treburile gospodărești. Eu aveam și un frate, pe care îl chema Nicu, cu care m-am înțeles foarte bine. După ce s-a căsătorit, el a trecut să trăiască cu familia sa în altă casă din apropiere. Eu am continuat să mă ocup cu agricultura.

Silvia MĂRGAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 68 din 22 aprilie