Tradiții

Bogăţia culturală a românilor în prim plan

Bogăţia culturală a românilor în prim plan

Conștienți că educația este cheia pentru progresul personal și social, organizația ,,Școala Plus” din Biserica Albă se implică activ în organizarea numeroaselor activități, acțiuni umanitare, manifestări culturale pentru elevi care să le întărească stima de sine și motivația, să le dezvolte aptitudini personale și orientarea spre un scop specific. Recent a fost implementat proiectul „Pășim în viitor cu moștenirea culturală românească” susținut de Consiliul Național al Minorității Naționale Române prin care membrii acestei organizații au avut prilejul să se familiarizeze mai concret cu tradiția și obiceiurile românilor din Banat.

Înființată în anul 2001, organizația non-guvernamentală „Școala Plus”, care activează în cadrul Școlii Elementare „Dositej Obradović” din Biserica Albă, se dedică copiilor și are ca misiune promovarea educației de calitate. Scopul este îmbunătățirea abilităților personale, a coeziunii și a relațiilor dintre profesori și elevi, toate acestea având un impact pozitiv asupra participării și rezultatelor școlare ale elevilor. Prin organizarea unei game variate de ateliere și adoptarea unor concepte inovatoare, „Școala Plus” a extins sfera sa de acțiune și la promovarea multiculturalismului și interculturalității. În acest sens, organizația a realizat parteneriate cu asociații din alte orașe și state, oferind exemple de bune practici.

Acceptarea și aprecierea diversității ca valoare a Voivodinei

De la profesoara Jasmina Turturea, președinta acestei organizații, aflăm că, în cadrul acestei structuri, tinerii membri au ocazia, prin exemple, să însușească obiceiurile și tradiția popoarelor care conviețuiesc în comuna Biserica Albă.

  • Prin proiectul „Pășim în viitor cu moștenirea culturală românească”, sprijinit de Consiliul Național al Minorității Naționale Române, ne-am străduit să asigurăm un impact benefic asupra membrilor asociației noastre. Scopul este acceptarea și aprecierea diversității ca valori ale Voivodinei, promovate prin conținuturi muzicale și de altă natură. Proiectul a fost conceput astfel încât, prin diverse ateliere, să familiarizăm membrii organizației noastre cu obiceiurile și tradițiile românilor din această zonă a Banatului. De fiecare dată ne dăm silința ca aceaste ateliere să fie multimediale, diverse. Avem mulți copii de origine română, dar și copii sârbi, și încercăm să îi familiarizăm pe toți cu bogăția culturală a românilor din Voivodina. În acest scop, am organizat excursii, precum cea la Fășancul de la Grebenaț, și am vizitat o școală din România în săptămâna dedicată copilului, pentru ca tinerii să descopere și să cunoască tradițiile românești.

Teodora SMOLEAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 36 din 9 septembrie