Cultură

Condeiul, un destin

Condeiul, un destin

Pentru Vasa Barbu, redactor responsabil al Editurii ,,Libertatea”, poet, publicist, traducător și om de cultură, 9 februarie va fi o zi specială.  Împlinește 65 de ani, din care partea mare  i-a dedicat cuvântului scris. S-au adunat, prin urmare, multe realizări, despre care ne vorbește în interviul aniversar.

Aveți o bogată fișă biografică de jurnalist şi poet. Prin ce vă ține scrisul aproape de atâția ani?

Dacă e să judec acum, la împlinirea carierei mele de-o viaţă în presa scrisă românească din P.A. Voivodina – Republica Serbia, mai concret în Casa de Presă şi Editură „Libertatea” din Panciova, constat că am făcut multe, dar puţine în comparaţie cu alţii, însă pot să afirm în mod convingător că toţi anii parcuşi în lumea jurnalisticii, activităţii editoriale şi creaţiei literare şi în general în plan cultural minoritar, n-au fost decât o noapte de hârtie, cum se intitulează un cunoscut roman al maestrului Slavco Almăjan, decanul de vârstă al literaturii noastre. A fost o noapte de hârtie în care am fost provocat şi încercat de multe împrejurări să intru în ea, să o cercetez şi să o cuceresc, încă de pe vremea când eram elev al Şcolii Elementare „Moša Pijade“ din Uzdin şi al Liceului „Mihailo Pupin” din Covăciţa, iar după aceea şi student la Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti. Sper că am iluminat-o puţin şi că tentaţia şi contribuţia mea personală prin intermediul condeiului au făcut, măcar minim, ca noaptea de hârtie a creaţiei şi creatorilor să devină o noapte albă, egală cu ziua cea scăldată de lumină, adică mai călduroasă şi impulsionată de energii pozitive dătătoare de ceva mai bun şi mai valoros.

Nădăjduiesc că am avut ceva de spus concret şi util într-un anumit timp şi loc, mai concret în Casa „Libertatea”, iar acest ceva va servi la ceva bun azi, mâine sau poimâine. Condeiul – scrisul şi munca de stilizare – a fost şi este destinul meu, un „blestem” inevitabil care m-a însoţit în fiecare zi şi-n fiecare noapte, la fiecare pas şi în orice loc, totdeauna şi pretutindeni. Mereu mi-am dorit ceva nou, inedit şi care în merită să mă încerc, căci sunt un Vărsător neliniştit şi mereu neîmplinit.

Acesta este răspunsul la întrebarea prin ce mă ţine scrisul aproape de atâția ani – încă de la primul contact cu maşina de scris pe vremea când bunicul meu dinspre mamă lucra la primăria locală şi de la primele poezii personale publicate – după anul 1970 – ca elev şi licean în „Bucuria copiilor” şi „Lumina”, dar şi de la primele texte (ştiri, articolaşe) semnate cu numele meu în „Libertatea” şi „Tribuna tineretului”, apoi şi în periodicele „Informaţia Uzdinului”, „Srednjoškolac” (revista liceului), „Luceafărul” (Bucureşti), „Tibiscus” (Uzdin), „Tradiţia” (Novi Sad), iar mai mai târziu şi în multe alte periodice din Iugoslavia (Serbia) şi România, deşi m-a tentat şi radioul (Covăciţa, Novi Sad). Scrisul m-a ajutat să intru în raport de muncă, în 1979, la numai două-trei săptămâni după absolvirea facultăţii, la instituţia de primă importanţă a etniei noastre române – Casa de Presă şi Editură „Libertatea” din Panciova,  unde lucrez neîntrerupt până în prezent. Datorită muncii în această prestigioasă instituţie, am avut posibilitatea să cunosc multă lume, multe persoane şi personalităţi din multe localităţi şi ţări, să particip la multe manifestări din domeniul jurnalisticii, culturii şi editurii, să prezint lucrări la simpozioane şi colocvii internaţionale. Tot scrisul a fost acela care a făcut să scriu, poate, mii şi mii de rânduri de texte jurnalistice personale la toate rubricile săptămânalului „Libertatea” şi ale revistei „Tribuna tineretului”, să stilizez, poate, câteva zeci de mii de rânduri pe care le-au semnat colaboratorii şi jurnalistiştii Casei „Libertatea” şi ai publicaţiilor ei, ai publicaţiilor şi cărţilor Societăţii (Fundaţiei) de Etnografie şi Folclor din Voivodina (Novi Sad), ai Institutului de Cultură al Românilor din Voivodina (Zrenianin) şi ai periodicului „Familia” (Petrovasâla). Datorită scrisului, am avut plăcuta misiune de a fi, în anumite perioade, redactor-şef şi responsabil al revistei „Srednjoškolac“, al emisiunii „Clopoţelul școlar” (Radio Covăciţa), al periodicului „Doina Uzdinului”, al revistei „Tradiţia” şi redactor responsabil al Editurii „Libertatea” (din 2001 până în prezent), precum şi redactor-şef adjunct „Informaţiei Uzdinului”. 

Sunt 20 de ani de când modelaţi Editura „Libertatea”. Ce aţi aţi făcut în acest sens?

În calitate de redactor responsabil al Editurii „Libertatea”, primul lucru pe care l-am înţeles a fost acela că trebuie menţinute identitatea şi continuitatea ei, respectiv că trebuie respectat tot ce au făcut pentru ea redactorii care au condus-o până atunci: Vichentie Idvorean, Mihai Avramescu, Aurel Gavrilov, Todor Ghilezan, Slavco Almăjan, Ioan Flora şi Nicu Ciobanu, precum şi autorii ei din perioada precedentă, dar şi că trebuie realizat şi ceva nou, respectiv afirmaţi autori noi şi publicate cărţi noi. Aşa s-a întâmplat ca din 2001 până în 2020 să editez 235 cărţi (număr care include 20 almanahuri, un catalog şi o broşură jubiliară) cu sigla Editurii „Libertatea”, să organizez şi să moderez numeroase lansări de carte şi prezentări la târguri şi saloane internaţionale de carte din Serbia şi România (Belgrad, Novi Sad, Zrenianin, Timişoara, Iaşi, Arad), dar şi 14 ediţii (din 2004 până azi) ale tradiţionalei noastre manifestări cultural-livreşti „ Un an editorial într-o singură zi” (Premiul „Cartea Anului”), să înfiinţez în 2007 Biblioteca Ediţiilor Aniversare – ED ANIVERSARĂ, şi, în fine, să organizez în 2017 anivesarea jubileului de șapte decenii de beletristică la „Libertatea”, editură care acum are digitalizate aproape 1.000 de titluri de carte, mulţumită proiectului conceput de Nicu Ciobanu, scriitor, editor şi director al Casei „Libertatea” până pe la sfârşitul anulului 2020.

Interviul realizat de Marina ANCAIȚAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 6 din 6 februarie 2021