Aşezări, destine, oameni

Cu Nicolae Iorga la Saranda

Cu Nicolae Iorga la Saranda

Doi ani de pandemie… doi ani de nesiguranță, schimbări continue, măști, distanțare, izolare… Doi ani de stres… În sfârșit am hotărât. După doi ani de neliniște, am vrut două săptămâni de concediu. Dar unde?!? Nesiguranța inițială referitoare la condițiile de călătorie în toiul pandemiei m-au făcut să îmi îndrept privirile spre destinații mai puțin cunoscute. Ca familie, obișnuim să călătorim în țară și afară. Sau măcar obișnuiam… Fiind al doilea an de pauză, simțeam nevoia de aventură. Ceva nou. A…da.. și pentru noi era nou… nu urma să călătorim noi cinci, urma să călătorim în șase. După trei băieți (Andrei – 11 ani, Luca – 10 și Alexandru – 8), am primit o fetiță, Sara (11 luni) așa că aventura avea să fie și mai mare.

Am ajuns la concluzie. Plecăm în Albania pentru două săptămâni! Unde? Nu știam exact. Am tot căutat pe net până nu am hotărât. O trecem toată și ne oprim la capăt. La Ksamil și la Saranda. La Marea Ionică vizavi de insula Corfu și după aceea mai vedem noi pe unde ajungem. Dacă soția era mai interesată de mare, la mine s-a activat defectul profesional. Istoria… Știam multe despre istoria zonei, dar acum aveam ocazia să explorez. În țara lui Skanderbeg, eu voiam să dau de altcineva. De Nicolae Iorga!
A venit și ziua plecării. Ne-am pregătit, ne-am împachetat, ne-am aranjat și… la drum! Să călătorești cu patru copii e o aventură în sine. Cu băieții nu aveam treabă, am trecut împreună mii de kilometri și vreo 12 țări, dar pentru Sara acesta urma să fie primul ei drum mai lung. Am trecut prin Kosovo și am intrat în Albania. Munți, munți și iarăși munți… Am înțeles atunci de ce era așa grea retragerea armatei sârbești prin Albania la 1915.

Am tot mers până am trecut toată Albania, până în sud, la 2 kilometri de Corfu. La Ksamil. Un loc fantastic, cu plaje nisipoase, mare cristalină și mâncare bună. Clar, după atâta drum, numai la mâncare și la scaldă era gândul. Bine, eu mă mai gândeam și unde-i Iorga, unde o să dau de el…
Pentru cititorii care poate nu știu cine a fost Nicolae Iorga (1871-1940), voi spune așa, pe scurt: cel mai mare istoric român, om de cultură de talie mondială, academician, critic literar, dramaturg, profesor universitar, ministru, prim-ministru, filozof, jurnalist, traducător, enciclopedist… Un om de o inteligență extraordinară care a influențat mult cursul României și al zonei Balcanice în prima jumătate a secolului XX. O persoană cu o carieră științifică extraordinară și autoritate politică. Din păcate însă a fost ucis la 1940 de către legionarii Gărzii de Fier. La vestea morții sale, 47 de universități și academii din lume au arborat drapelul în bernă.


Vacanța ca vacanța… mare, soare, distracție… Plecând de acasă cu unele idei deja formate, am descoperit că de fapt Albania este o țară frumoasă și plină de contraste. Pe o parte munți, stânci, serpentine, pe cealaltă relaxare, plajă, turism. Contrastul se poate vedea mai peste tot. Urmele perioadei grele de comunism sunt încă vizibile, mai ales în arhitectură (buncărele), dar în același timp se observă și încercarea rapidă de modernizare, mașini de lux de ultimul răcnet și complexele cu imobiliare făcute la perfecție. Religia? Da… Majoritar musulmană, aproximativ 70%, dar în același timp bisericile creștine se pot vedea mai peste tot prin Albania; în sud cele ortodoxe, mai la nord cele catolice (în centrul Tiranei moscheea musulmană și biserica catolică sunt la aproximativ 100-150 m una de cealaltă), iar în orașe se pot găsi biserici baptiste, penticostale, adventiste… Da, în Albania musulmană!


După câteva zile de relaxare, a venit și momentul întâlnirii cu Iorga. Pe promenada principală de pe malul mării, în orășelul Saranda, la sudul Albaniei, stă falnic chipul sculptat al lui Nicolae Iorga. Alături de cele mai reprezentative personaje ale istoriei și culturii lor locale, cei din Saranda l-au pus pe Nicolae Iorga în centru! Și nu a fost ales la întâmplare. Statul albanez îi datorează multe lui Iorga, chiar și independența. Cursurile predate de el la Universitatea din București, referitoare la istoria albanezilor și a popoarelor balcanice, au fost folosite la Conferinta de Pace de la 1919 pentru a garanta independența Albaniei. Tot el este cel care a scris prima istorie a poporului albanez („Scurtă istorie a Albaniei și a poporului albanez”). El a descoperit la Florența și primul document (formulă de botez) scris la 1462 în limba albaneză. A făcut publică cultura și istoria acestui popor. Din acest motiv, regele Zog I al Albaniei a hotărât să îl răsplătească. Cu pământ, la mare, în Saranda.

dr. Traian Căcina

Articolul integral îl puteți citi în numărul 39 din 25 septembrie 2021