Serbia
27
clear sky

Vară târzie sau Vara lui Mioi

Conform volumului Tradiţii şi Obiceiuri Româneşti, coordonat de Editura Flacăra, perioada cuprinsă între 29 septembrie şi 14 octombrie este denumită, varâ târzie sau Vara lui Mioi.
Există o legendă care spune că, pe vremuri, trăia un cărăuş sărac, pe nume Mioi. El s-a rugat lui Dumnezeu să-i mai dea câteva zile de vară, ca să termine de treierat grâul. Lui Dumnezeu i s-a făcut milă de el şi i-a îndeplinit rugămintea. Se pare că legenda are un sâmbure de adevăr, deoarece ţine cont de realităţile satului. În luna octombrie, se desfăşoară o serie de activităţi importante: se însămânţează pământul pentru recolta ce va să vină, se îngrijesc pomii din livezi şi se primeneşte gospodăria.

Vara lui Mioi mai poartă denumirea de Nunta Oilor şi Năpustitul Berbecilor. În această perioadă, ciobanii au obiceiul de a lăsa berbecii să intre în turma de oi, pentru reproducere.
Ţăranii aşteaptă în fiecare an Vara lui Mioi, zilele însorite din toamnă. Este căldura care anunţă de fapt îngropatul verii, care vine întotdeauna pe 14 octombrie, odată cu Sărbătoarea Sfintei Parascheva și frecvent se văd lilieci sau castanii înfloriți.
Ziua de 14 octombrie marchează începutul pregătirii turmelor pentru iernat și deschiderea unor târguri unde se valorifică produsele pastorale.

Sărbătorile de toamnă consacrate lupilor


În 24 Septembrie în calendarul popular sunt consemnate Teclele Berbecilor, sărbătorile de toamnă consacrate lupilor, care se păzesc cu străşnicie, căci sunt rele de foc şi de lupi, care pot da iama la berbeci şi oi.
Ţăranului român i-a fost mereu teamă de forţele malefice, care, în credinţa omului de atunci, planau în atmosferă, ameninţând viaţa şi bunurile sale. Pentru a fi îmbunate în anumite zile, special consemnate în calendarul popular, aceste fiinţe erau celebrate prin sărbători, aducându-li-se ofrande. Dintre cele mai periculoase asemenea închipuiri, un loc aparte îl ocupau Teclele, care erau cunoscute în mentalitatea arhaică, ca fiind nişte reprezentări mitice, foarte periculoase, aducătoare de foc, boli şi, mai ales, aducătoare de lupi în zonele locuite.
De aceea, sărbătoarea populară este dedicată lor, pe 24 septembrie, zi ţinută mai mult în mediile pastorale. Aceste reprezentări mitice au preluat numele şi data Sfintei Mucenice Tecla din calendarul creştin ortodox. În zona subcarpatică, aceste zile sunt marcate prin severe interdicţii de muncă, cum ar fi: nu se mătură şi nu se aruncă cenuşa din casă pentru a nu găsi lupoaicele cărbunii aprinşi şi să-i mănânce pentru a se împuia, nu se lucra lână şi pieile de animale.

Meserii tradiționale


Fierarii
Fierul și prelucrarea lui au fost cunoscute încă din cele mai vechi timpuri ale existenței umane. Din păcate, vremurile în care fierarii constituiau cea mai importantă breaslă de meseriași au apus demult. Meseria de fierar sau de făurar, cum i se mai zicea, este o meserie grea și, adesea, periculoasă. Materia primă se regăsea în minereul de fier, care era dus în atelierele de fierărie. Fierarul prelucra fierul în stare incandescentă. Temperatura la care trebuia adus metalul era de peste 1.000 de grade și se realiza într-o forjă, apoi acesta era prelucrat cu ajutorul unor instrumente destul de primitive – nicovala, cleștele de fierărie, ciocane de diverse dimensiuni, dalte, pile de oțel și alte unelte din dotarea fierăriei. Meșterul trebuia să aibă, pe lângă îndemânare, și rapiditate. De aici a rămas și expresia bate fierul cât e cald!

Eufrozina GREONEANȚ

Articolul integral îl puteți citi în numărul 39 din 25 septembrie 2021