În focar / interviu

Două seri de acompaniament muzical la festival

Două seri de acompaniament muzical la festival

Orchestra de Muzică Populară a Consiliului Național al Minorității Naționale Române va acompania soliștii vocali și instrumentiști la Festivalul de Folclor și Muzică Românească din Voivodina – Republica Serbia, Satu Nou, 2022, în decursul a două seri.
Dirijorul Orcestrei de Muzică Populară a CNMNR, Alexandru Frianț, ne spune că majoritatea aranjamentelor pentru festival sunt scrise, iar repetițiile vor începe din august. Orchestra de Muzică Populară a CNMNR se va prezenta cu una sau două suite, iar în restul programului va acompania soliștii.
De la reînființarea sa, orchestra amintită a bucurat iubitorii de muzică populară cu mai multe concerte. Anul acesta, au avut loc două concerte, la Ovcea și Petrovasâla.
„Ceea ce ne-am propus de la început, am și realizat. Chiar și anul trecut, când situația era mult mai dificilă din cauza pandemiei de coronavirus, am susținut concerte în câteva localități. În acest an am avut două concerte. Urmează festivalului, iar la toamnă plănuim să susținem încă un concert. Deocamdată, nu știm în ce localitate va avea loc concertul, însă va fi într-o localitate în care nu am mai cântat.”
Activând împreună deja de aproape doi ani, membrii orchestrei au dobândit o nouă experiență, dar au înregistrat și progrese. „În acești doi ani, am acompaniat peste 200 de soliști. Cântând de atât timp împreună, este firesc să ne meargă mai bine. Cu repetiții și studiu se îmbunătățește și calitatea interpretărilor.”

Sanela CRĂINEAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 28 din 9 iulie 2022