Aşezări, destine, oameni

Dragoste, încredere, răbdare…

Dragoste, încredere, răbdare…

Asociația Părinților Copiilor și Adulților cu Dizabilități „Sunce Vršca” (,,Soarele Vârșețului”) a fost înființată cu scopul de a sprijini familiile ai căror membri au anumite dizabilități. Această cea mai tânără asociație din orașul Vârșeț a reușit în doar șase luni să răspundă necesităților copiilor și familiilor acestora care înfruntă cu mult curaj greutățile și obstacolele vieții.

„Pe lângă serviciile standard de asistență socială oferite, am recunoscut și celelalte necesități de zi cu zi ale copiilor și adulților cu dizabilități în ceea ce privește participarea lor la viața socială și la cea de familie. Sarcina principală a asociației este de a organiza și de a desfășura activități în domeniul activismului social, într-un mod în care acesta să corespundă membrilor asociației, cu respectarea necesităților individuale ale fiecăruia. Acordăm o atenție deosebită celor mai tineri, iar în paralel avem și o zonă de răgaz pentru părinți”, explică Marijeta Banda, președinta Asociației „Soarele Vârșețului”.

Atelier de joacă creativ cu program de lucru

Întrucât la Vârșeț nu există serviciu cu program prelungit pentru persoanele cu dizabilități, „Soarele Vârșețului” organizează ateliere de trei ori pe săptămână cu durata de două ore în încăperile „Kids Lend” din Parcul Orășenesc. Atelierele creative cu program de muncă și de joacă sunt conduse de specialiști, de persoane licențiate care știu cum să pătrundă până la acești copii și să îi facă să petreacă timpul în mod util și plăcut. „La aceste ateliere punem un accent aparte pe socializarea copiilor cu autism. Încercăm să îi ajutăm să devină independenți. În timp ce copiii sunt alături de noi, în siguranță, părinții își pot îndeplini obligațiile. În orașul Vârșeț părinții copiilor cu dizabilități deseori nu au sprijinul anturajului, mai ales părinții singuri, al căror număr este tot mai mare. Această formă de ajutor este foarte importantă pentru ei. Părinții nu trebuie să plătească nimic pentru acest serviciu.


Pe lângă toate acestea, am asigurat transport cu autovehicule specializate ale Asociației „Parakvad”. Transportul este gratuit până la grădinițe sau școli, dar și părinții au dreptul de a utiliza aceste vehicule atunci când merg cu copiii la medic, la plimbare sau la atelierele noastre. După copii pot să meargă asistenții personali și să îi însoțească la ateliere, în dependență de acordul părinților. Spațiul în care se organizează atelierele la fel ne este dat spre folosință în mod gratuit. Atelierele se vor desfășura în aer liber și vor cuprinde jocuri și activități semnificative, în primul rând călărie terapeutică pentru toți membrii asociației. Este planificată reglementarea suplimentară a spațiului de joacă pentru copiii cu dizabilități. Primul pas spre activitatea independentă a copiilor a fost făcut, iar părinții vor avea câteva ore libere de care suntem convinși că au mare nevoie” ne informează Ana Marić, cea care se ocupă de activitățile din cadrul atelierelor.

Denis STRATULAT

Articolul integral îl puteți citi în numărul 20 din 22 mai 2021