Spiritualitate/Ecumenism

Drum către infern

Drum către infern

Scrie: Victor Rusu

O stare nemaipomenită de euforie, de plutire şi ţipăt de fericire copilărească simţeam cât timp în vis suprafaţa de gheaţă era netedă şi transparentă.

Dar, brusc, suprafaţa gheţi se încreţea sub patine, ca o coală de hârtie mototolită de mânuţele unui copil, patinele se poticneau, nu mai zburam pe gheaţă şi mă simţeam foarte rău, aveam o senzaţie de sufocare. Acesta era visul sau viziunea pe care o aveam, stând cu capul pe pedala maşinii de cusut „Singer”, sub care mă ascunseseră, bolnav, de razele soarelui, când am fost trezit de braţele sfinte ale mamei şi de ţipetele ei de nesfârşită bucurie: „Victoraş, mamă, te găsii! Au, copilul meu, inima mea, sufletul meu, ce bun e Dumnezeu şi mare, că îmi îndrumă paşii spre tine! Mare e mila ta, Doamne, ai grijă de mine şi de copiii mei!” Din nou cred că cititorilor le va fi foarte greu să îşi imagineze atâta înălţătoare fericire la un om plecat doar de câteva ore, pentru totdeauna, din casa sa, din curtea sa, din averea pe care a trudit-o o viaţă întreagă. Şi, cu toate acestea, vă rog să mă credeţi: mama a uitat într-o secundă de tot şi de toate, când m-a văzut şi a fost, pentru câteva momente, cea mai fericită mamă din lume.
Forţa de evocare a cuvintelor, cu oricât de mult meşteşug potrivite, am şi astăzi convingerea că nu poate reconstitui pentru cititori imaginea apocaliptică, de vaier disperat şi coşmar, a peronului gării din Prunişor, foarte mult extins în stânga şi în dreapta peronului propriu-zis, de-a lungul şinelor de cale ferată. Camioanele şi căruţele cu lucrurile a sute de familii de deportaţi fuseseră descărcate în mare grabă, pe ciment, pietriş sau direct în iarbă, după cum le-a fost norocul să nimerească fiecare dintre ei şi luase fiinţă o comunitate stranie, de călăi şi victime, de oameni îngroziţi, alergând de colo până colo, fără rost, frângându-şi degetele şi mâinile, bolborosind cuvinte fără şir, suspinând, hohotind de plâns, implorând sau blestemând către cer. Această halucinantă adunătură de oameni, poate doar privită de sus, dintr-un imaginar avion cu zbor mai jos, şi-ar fi trădat, totuşi, convulsionata, dramatica ei structură, având drept nuclee polarizante grămezile de lucruri aruncate în bătaie de joc de către cei care le descărcaseră. Fiecare familie de deportat, vreau să zic, se rotea în jurul brumei de lucruşoare pe care apucaseră să le ia, sub supravegherea a numeroşi miliţieni, securişti şi activişti de partid. S-a stat multe ore, sub dogoarea necruţătoare a soarelui de vară, fără de apă, fără de mâncare. Dar cui îi mai ardea să mănânce?
Cu câteva ore înainte de a ne îmbarca în vagoanele pentru vite, ale marfarelor trase deja la peron, pe liniile paralele, au apărut câteva cisterne cu apă şi lapte praf pentru copii. Eu aveam temperatură şi aiuram mai mult, dar, în puţinele momente de luciditate, mi-am putut da seama că zbirii bolşevici aduseseră, totuşi, în gară câţiva medici şi mai multe cadre medicale, care se plimbau printre grămezile cu lucrurile deportaţilor, pe care îi întreba de sănătate şi le împărţeau cele mai felurite medicamente: calmante, aspirine, antinevralgice, chinină şi altele. Infecţia pe care o făcusem eu din cauza peştelui alterat era foarte puternică şi nu am nici un dubiu, că aş fi murit după îmbarcarea în vagonul pentru vite, în bou-vagon, cum îi ziceau, făcând haz de necaz, deportaţii, dacă nu aş fi avut nemaipomenitul noroc ca unul dintre medicii aceştia să îl cunoască bine pe tata, din vremea când avea maşini de cursă şi era şi el un nume în judeţul Mehedinţi. Este vorba despre medicul chirurg Georgescu Vânători, pe care numai bunul Dumnezeu l-a putut trimite către grămada de lucruri a familiei noastre, unde m-a găsit pe mine grav bolnav, delirând cu capul pe pedala maşinii de cusut „Singer” şi la umbra ei. M-a consultat îndelung, şi-a dat seama că am o infecţie stomacală şi mi-a făcut o injecţie cu penicilină. Penicilina era un medicament abia apărut la noi, foarte scump şi cu efecte rapide, de-a dreptul miraculoase.

Articolul integral îl puteți citi în numărul 36 din 4 septembrie 2021