Reverberații culturale

Festivalul tradițional „COLINDELE NEAMULUI 2020” organizat de C.R.S.

Festivalul tradițional „COLINDELE NEAMULUI 2020” organizat de C.R.S.

Grupul de colindători din Satu Nou

Un element vital pentru păstrarea identităţii naţionale

Poporul se definește prin tradițiile, obiceiurile și datinile sale. Prin urmare, nu trebuie să renunțăm niciodată la valorile autentice eterne prin care se reflectă o parte din istoria neamului nostru.
Astăzi puțini dintre copii știu colinde sau urături. Acum încercăm prin diverse metode să le readucem aminte despre importanța acestor obiceiuri frumoase.

S.C.A. „Mihai Eminescu”, Coștei

După cum știm cu toții, Festivalul de Colinde nu s-a mai desfăşurat în acest an cu participarea publicului, ci va putea fi urmărit exclusiv prin mediul on-line, pe You Tube și pagina oficială de Facebook: Comunitatea Românilor din Serbia,  din cauza restricţiilor impuse de autorităţi în perioadă de pandemie.

Lazăr Novac

Chiar dacă mai diferită decât în anii trecuți, ediția de anul acesta a avut un succes foarte mare pe rețelele de socializare, ajungând la un număr record de 17633 până la acest moment. Video-clipurile realizate cu multă dărurie de sine, încă mai continuă să ajungă până la sufletele vizitatorilor din Serbia și România. Și probabil vor fi vizualizate până la următorul Crăciun.

Grupul vocal din Uzdin

La reușita festivalului, și-au dat aportul numeroșii participanți din 15 localității de la noi: Vlaicovăț, Ovcea, Satu Nou, Iablanca, Vârșeț, Coștei, Glogoni, Nicolinț, Seleuș, Uzdin, Petrovasâla, Grebenaț, Sân Mihai, Doloave, oaspeții dragi din România, Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale din Suceava și îndrăgita interpretă de muzică populară Maria Didraga din Reșița. Printre invitații speciali îl enumărăm pe marele rapsod al Banatului, Lazăr Novac, a cărei voce este un adevărat balsam pentru suflet.

Virginia PUIA

Articolul integral îl puteți citi în numărul 1 din 9 ianuarie 2021