Tradiții

Filatelia – de la moștenire familială la tradiție

Filatelia – de la moștenire familială la tradiție

Am ales să scriu despre o temă mai puțin dezbătută, cea a timbrelor poștale, care pot avea o valoare la fel de mare precum documentele istorice atent selecționate. Iar despre valoarea acestora, cât și despre filatelie în sine, am stat de vorbă cu profesorul Stefan Cotârlă din Valicovăț, un pasionat de timbre poștale.

Prof. Stefan Cotârlă a început să colecționeze timbre poștale din anul 2022. A moștenit de la bunicul său nouă clasoare, cuprinzând 4 mii de timbre. În prezent, colecția sa numără între 30 și 40 de mii de timbre. Profesorul împărtășește: „Eu colecționez timbrele organizate pe țări, așa cum le-am primit de la bunicul meu, care le clasifica după țări și după diverse categorii, precum: artă, personalități celebre, sport, floră, faună și alte tematici diverse. Colecția mea este structurată pe țări, fiecare având tematica sa specifică.”

Tot de la dânsul am aflat că în fiecare țară clasorul timbrelor poștale începe de la artă, arhitectură, etnologie, personaje cunoscute, evenimente importante din istorie, transportul, cosmosul, flora, fauna, sportul, iar el își dă silința să le aranjeze chiar așa, adică după tematici, care sunt, după cum am menționat, foarte diverse.

„În general, colecționarii de timbre le organizează pe baza unor tematici specifice, deoarece acest lucru simplifică procesul. Alegând o anumită temă sau o anumită țară, colecționarul se poate concentra exclusiv pe acea direcție. De exemplu, cunosc un colecționar din România, Andrei Andronic, care este considerat unul dintre cei mai mari colecționari din țară. El se specializează în colecționarea de timbre din state care nu mai există astăzi, precum Cehoslovacia și Iugoslavia, printre altele. În astfel de cazuri, colecționarea este relativ mai simplă, deoarece editarea de timbre se oprește odată cu dispariția statului respectiv.”

Serbia, România și toate țările editează timbre în funcție de suprafața statului. Pentru unele țări editarea timbrelor este una dintre activitățile economice principale. De exemplu, în cazul unor state insulare din Oceanul Pacific, cum ar fi Tuvanul, Fiji, editarea timbrelor este foarte importată, și sunt foarte multe țări care pe lângă activități principale, cum ar fi agricultura sau turismul, editează și timbre poștale.

Adriana PETROI

Articolul îl puteți citi în numărul 11 din 16 martie