Aşezări, destine, oameni

Înălțimile sunt ale vulturilor, numai ei pot admira frumusețea muntelui deasupra căruia s-au ridicat!

Înălțimile sunt ale vulturilor,  numai ei pot admira frumusețea muntelui deasupra căruia s-au ridicat!

Oamenii au auzit numele Sfântului Ștefan. Cum să nu-l auzi când el mereu cheamă cu multă dragoste neamul românesc să facă ceea ce a făcut și el. Atunci când ochii conștiinței sunt deschiși de dragoste, auzi chemarea aceasta peste timp și o recunoști în sunetul clopotelor.

Mănăstirea Putna este unul dintre cele mai cunoscute locaşuri sfinte din România și una dintre cele mai importante ctitorii religioase şi arhitecturale ale lui Ştefan cel Mare.

La 10 iulie 1466, Ștefan cel Mare a început zidirea Mănăstirii Putna, pe care a înzestrat-o cu hramul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Mănăstirea Putna era destinată iniţial să servească drept necropolă domnească pentru familia lui Ştefan cel Mare, însă funcţiile ei s-au extins, fiind locul în care Ştefan se retrăgea pentru a-şi regăsi liniştea. Pentru aceasta i-au fost construite o casă domnească şi fortificaţii care să o protejeze împotriva invadatorilor şi hoţilor. Mai mult, aici funcţiona o şcoală în care se învăţau cititul şi scrierea în limba greacă şi în slavonă, retorica, logica, muzica bisericească şi chiar astronomia. Toate acestea se întâmplau încă din timpul lui Ştefan cel Mare şi încă mult timp după dispariţia sa la 2 iulie 1504. Astfel, Mănăstirea Putna a devenit un remarcabil centru cultural şi educaţional, al doilea ca valoare în Balcani, după Şcoala Patriarhală de la Constantinopol.
La 15 martie 1484, un puternic incendiu a distrus chiliile şi parţial biserica. Ştefan cel Mare a decis să restaureze biserica şi să refacă pictura în interior şi în exterior. La 2 februarie 1503, simţindu-şi finalul aproape, Ştefan a emis un hrisov – testament în care erau recapitulate și reîntărite toate privilegiile Mănăstirii Putna.

Cea mai lungă domnie din epoca medievală în Țările Române

Ștefan cel Mare a fost canonizat de către Biserica Ortodoxă Română și denumit Ștefan cel Mare și Sfânt. A fost dormitorul Moldovei timp de 47 de ani. E cea mai lungă domnie din epoca medievală din Țările Române.
Ștefan cel Mare este considerat o personalitate marcantă a istoriei României, înzestrată cu mari calități de om de stat, diplomat și conducător militar. Aceste calități i-au permis să treacă peste momentele de criză majoră, generate fie de intervențiile militare ale statelor vecine, fie de încercările de îndepărtare a sa de la domnie. Acestea au venit din interior sau au fost sprijinite din exteriorul țării.
Pe plan intern, și-a bazat regimul pe o nouă clasă conducătoare formată din oameni proveniți preponderent din mica boierime, ridicați la demnități pe baza meritelor militare, a loialității față de domn sau a înrudirii apropiate cu acesta. De asemenea, a sprijinit foarte mult dezvoltarea răzeșimii prin împroprietăriri colective ale obștilor de răzeși, în special în urma războaielor și bătăliilor purtate, fapt care i-a asigurat loialitatea acestei clase, liniștea socială în țară și forța umană pentru a avea o armată de masă -„oastea cea mare”.

Adriana PETROI
surse istorice: creștin.ortodox.ro

Articolul integral îl puteți citi în numărul 3 din 15 ianuarie 2022