Aşezări, destine, oameni

O poveste de curaj și credință care transcende timpul și spațiul

O poveste de curaj și credință care transcende timpul și spațiul

,,Cine nu își recunoaște și nu își respectă sărbătorile religioase, datinile și credințele strămoșești, își pierde indentitatea de neam și popor, iar cei care le respectă, devin o națiune puternică, un popor unit, care poate cu ușurință să pășească peste toate greutățile vieții. Toate datinile și credințele poporului român sunt strâns legate cu sărbătorile, cu praznicele religioase creștine, care sunt prilejuri de reamintire și retrăire a evenimentelor importante din viața Mântuitorului nostru Iisus Hristos, a Născătoarei de Dumnezeu Fecioara Maria și a Sfinților”, ne declară prof. Sorin Ianeș.

Iar noi intrăm în sânul familiei înconjurată de o atmosferă plină de echilibru și fericire. Familia Ianeș se distinge printr-o armonie de zâmbete și inimi deschise. Împreună, acești membri ai familiei trăiesc cu bucurie și încredere aventura minunată a creșterii și educării copilului lor. Fiecare zi este o oportunitate de a construi amintiri prețioase, iar casa lor devine un sanctuar al dragostei și sprijinului reciproc. Prin comunicare și înțelegere reciprocă, această familie devine un exemplu viu de unitate și solidaritate, iar fiecare reușită a copilului lor este sărbătorită cu entuziasm și mândrie.

Prof. Sorin Ianeș, născut la Panciova, pe 24 mai 1982, și-a finalizat ciclul primar la Școala Elementară ,,Žarko Zrenjanin” din Satu Nou. După această etapă, și-a continuat educația la Seminarul Teologic Liceal ,,Ion Popasu” din Caransebeș, demonstrând dedicație și perseverență în drumul său spre cunoaștere. Parcursul său academic a cunoscut apoi o continuare remarcabilă, absolvind cu succes Facultatea de Teologie a Universității de Vest din Timișoara. Aici, la Timișoara, și-a consolidat cunoștințele prin finalizarea cu succes și a studiilor de masterat.

Profesor de religie dedicat, Sorin Ianeș își împărtășește cunoștințele și experiența în diverse instituții de învățământ. Printre școlile în care predă se numără: Școala Elementară ,,Žarko Zrenjanin” din Satu Nou, Școala Elementară ,,Olga Petrov Radišić”, Liceul ,,Borislav Petrov Braca” din Vârșeț, Școala de Economie și Comerț ,,Dositej Obradović” din Alibunar, precum și Școlile Elementare „Frăție și Unitate” tot din Alibunar și departamentul din Seleuș.

Adriana PETROI

Articolul integral îl puteți citi în numărul 51 din 23-30 decembrie