În focar / interviu

Panciova se află pe harta celor mai atractive orașe din țară

Panciova se află pe harta celor mai atractive orașe din țară

Un oraș aflat în șantier devine peste o perioadă cea mai căutată destinație. Acesta este cazul şi cu Panciova. La fiecare colț se desfăşoară lucrări. Datorită dezvoltării şi industrializării, Panciova este acum un oraș stabil din punct de vedere economic, aşa că își permite să facă planuri și proiecte mărețe. Cu managerul municipiului Panciova, Maja Vitman, am vorbit despre cele realizate în oraș, dar și despre unde vor fi municipiul Panciova și satele sale peste câțiva ani.

Când priviți înapoi, care sunt investițiile cu care municipiul Panciova se mândrește în mod aparte?

Investiția de mare importanţă, pe care am finalizat-o în perioada anterioară cu privire la dezvoltarea strategică a orașului, este înfiinţarea Zonei Industriale Nord. În acest proiect intră întocmirea planului urbanistic, a proiectelor de infrastructură referitoare la finalizarea lucrărilor de construcție a celor două drumuri, a instalației sanitare, a instalației pentru apele uzate și a celei de scurgere a apei pluviale. Aici intră şi lucrările la sistemul electric, printre care se numără instalarea iluminatului public.
Acesta este unul dintre cele mai importante proiecte de care ne-am ocupat în anii anteriori, începând din 2015. Datorită acestui proiect, s-au creat condiţii pentru începerea dezvoltării economice a oraşului. Am pornit noul motor al industrializării în municipiul Panciova. Din anul 1973 în oraş nu a fost deschisă nicio fabrică nouă. Prin venirea fabricilor „Brose” și „ZF”, cu sprijin semnificativ din partea președintelui Aleksandar Vučić și a Guvernului Republicii Serbia, municipiul Panciova este recunoscut ca o locație pentru astfel de investiții. Din punct de vedere strategic, acest proiect a contribuit la faptul că în orașul nostru și-au găsit loc de muncă atât pancioveni, cât și oameni din toată Serbia, chiar și din regiune, iar natalitatea a crescut la Panciova. Dezvoltarea economică a condiţionat şi construcția locuințelor. Panciova este astăzi un mare șantier. Aproape că nu există vreo stradă în care să nu se construiască noi clădiri. Autoguvernarea locală întreţine infrastructura existentă, adică rețeaua sanitară, cea a apelor uzate și rețeaua de canalizare, pentru ca să putem ține pasul cu dezvoltarea și cu creșterea economică.
Bugetul municipiului Panciova pentru anul 2022 nu a fost niciodată mai mare. Suma de 6,7 miliarde de dinari din buget se datorează dezvoltării economice, politicii stabile și bunei organizări a autorităților locale în ceea ce priveşte cheltuirea fondurilor și umplerea bugetului. Toate proiectele strategice la care am lucrat au fost implementate. În ceea ce priveşte proiectele infrastructurale, ne-am ocupat de amenajarea și de adaptarea școlilor și a grădinițelor. Am construit un număr mare de parcuri, am reconstruit, am reabilitat sau am construit terenuri sportive.
În colaborare cu Administrația pentru Investițiile Capitale, am efectuat lucrări la Secția de boli interne a Spitalului General din Panciova. Folosind cele mai moderne tehnologii, aceasta a avut rezultate foarte bune în sistemul COVID. S-au realizat lucrări în toate camerele, s-au construit toalete noi, dar s-au întreprins şi alte lucrări.
Un proiect de importanţă capitală este și construcția canalizării pentru apele uzate, care se întinde de la Zona Industrială Nord până la portul Dunării. La momentul de față, lucrăm la parteneriatul public-privat pentru construcția staţiei de epurare a apelor uzate și la construcția canalizării de epurare a apelor uzate, acolo unde nu există. Mai multe localități nu dispun de canalizare pentru epurarea apelor uzate. Colectorul apelor uzate, construit din Zona Industrială Nord, prin strada Dimitrija Tucovića, până la portul Dunării, le-a permis tuturor de pe acest traseu să facă cerere pentru a se racorda la sistemul de canalizare pentru apele uzate. În acest mod, contribuim și la păstrarea mediului înconjurător, prin faptul că asigurăm condiţii de eliminare a foselor septice.
Pe lângă aceste proiecte, care ar fi poate și cele mai importante, amintesc şi proiectul din cadrul parteneriatului public-privat pentru finanțarea, întreținerea, reconstrucția și reabilitarea drumurilor din oraș și a celor din localități. La momentul aprobării, valoarea proiectului a atins suma bugetului anual al orașului, adică 5.572.000.000,00 de dinari. Contractul a fost semnat pentru o perioadă de 10 ani. Partenerul a avut termenul limită de 24 de luni pentru finalizarea reabilitării străzilor, însă lucrările s-au încheiat în decurs de trei luni. Am continuat în acest ritm. Până la 1 ianuarie s-au încheiat lucrările în 120 de străzi, ceea ce înseamnă că am obţinut 54 de kilometri de asfalt în doar 15 luni și jumătate. Un asemenea lucru nu s-a mai realizat niciodată în municipiul Panciova. Suntem foarte mândri de acest proiect. Avem o colaborare excelentă cu partenerul nostru. Când ne vor permite condițiile meteorologice, vom începe cea de-a treia fază a lucrărilor. Menționez faptul că acest proiect este finanțat direct din fondurile autoguvernării locale şi nu prin credite. Acest fapt demonstrează că autoguvernarea locală are o politică responsabilă, care-i permite ca în decurs de un an să aloce un miliard de dinari pentru infrastructură.

Interviu realizat de
Sanela CRĂINEAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 7 din 12 februarie 2022