Parade, concerte și evenimente culturale au animat orașul

Timp de șapte zile, în perioada 22–28 iunie, Biserica Albă a găzduit una dintre cele mai îndrăgite manifestări ale verii – Carnavalul din Biserica Albă. Mii de vizitatori s-au bucurat de un program variat, care a îmbinat muzica, teatrul, dansul, arta și tradițiile, transformând orașul într-un adevărat centru al culturii și divertismentului.


Deschiderea oficială a carnavalului a avut loc pe platoul din fața Bibliotecii Publice, unde Corul „Bella Musica” și Ansamblul „Majoretele din Biserica Albă” au deschis oficial manifestarea printr-un moment artistic apreciat de public. În aceeași zi, spectatorii au urmărit spectacolul de teatru „Dispari, doamnă Macam!”, prezentat la Sala Centrului Cultural, iar atmosfera de sărbătoare a continuat până seara târziu, când muzicienii stradali au adus muzica în mai multe puncte din centrul orașului.

Pe parcursul zilelor următoare, programul a continuat cu evenimente dedicate tuturor vârstelor. În Parcul Municipal, tinerii acordeoniști au evoluat în cadrul „Caravanei Acordeonului”, în timp ce iubitorii de istorie au putut vizita, la Muzeul din Biserica Albă, expoziția „Lumina captivă”, alcătuită din fotografii de la începutul secolului al XX-lea. În fața Galeriei de Artă a Orașului, evenimentul „Artă la aperitiv” a reunit ateliere de creație plastică, muzică și degustări de produse tradiționale, oferind vizitatorilor o experiență aparte.

Biblioteca Publică a găzduit și evenimentul „La o cafea în bibliotecă”, unde s-a discutat despre patrimoniul cultural, iar Corul „Bella Musica” a revenit pe scenă cu tradiționalul concert anual, desfășurat la Sala Centrului Cultural. Seara, atmosfera de carnaval a fost întreținută atât de muzicienii stradali, cât și de concertul formației „Banda Drvena”, susținut în Pavilionul din Parcul Municipal.
Copiii au avut și ei parte de momente speciale. Alegerea Micii Prințese și a Micului Prinț ai Carnavalului, parada carnavalului dedicată celor mici, activitățile pregătite de „Haos Animatori”, dar și Photo Booth-ul amplasat în Parcul Municipal au adus zâmbete și voie bună pe tot parcursul manifestării. Tot în cadrul programului au fost organizate expoziția „Zagor pe strada ta”, petrecerea de salsa din centrul orașului, precum și seara dedicată hiturilor anilor ’90 și 2000, susținută de DJ Marchez și DJ Dinero.

Stefania ROKSA

Articolul integral îl puteți citi în numărul din 11 iulie 2026