Banatul în secolul al XVIII-lea (I)
În aproape șaptesprezece decenii de stăpânire otomană, vechea populație medievală a Banatului a suferit foarte mult încă înainte de căderea finală a acestei zone…
În aproape șaptesprezece decenii de stăpânire otomană, vechea populație medievală a Banatului a suferit foarte mult încă înainte de căderea finală a acestei zone…
Grupul „Semințe cu suflet”, care a prins viață în lumea virtuală, este o adevărată dovadă că plantele ne pot uni. La baza acestui grup…
Asistentă medicală la ambulatoriul COVID-19 din Covăcița ,,Să faci ceea ce nimeni altcineva nu e dispus să facă, într-o manieră în care nimeni altcineva…
Ne apropiem prin acest reportaj de ceea ce este mai tradițional: de dansul popular și de obiceiuri. Familia Jovanović declară cu mândrie că păstrează…
Pelerinaj la Mănăstirea Piatra Scrisă, locul tainelor și minunilor, dar și un loc de rugăciune pe drumul european E70, ,,harul lui Dumnezeu revărsat prin…
Printre scriitorii care au fost incluși în prima selecție a ediţiei a 67-a a prestigiosului premiu literar al revistei NIN pentru romanul anului 2020,…
Băiat capabil de performanțe superioare, dotat cu un auz muzical absolut și cu o capacitate imensă pentru reproducerea autentică a pieselor muzicale. Un talent…
Număr sub amprenta a 110 ani de la înființarea fanfarei A devenit o tradiție ca în preajma sfintelor sărbători de iarnă la Coștei să…
La finele lunii august 2020 s-au scurs două secole de la inaugurarea fastuoasă a uneia dintre cele mai frumoase și importante clădiri istorice din…
În preajma Crăciunului, ani în şir în sala de spectacole a Căminului Cultural din Torac s-a organizat concert de colinde. Anul acesta nu s-a…