Lista „Românii împreună – Mergem înainte!” a obținut 54,90% din voturi, în timp ce lista „Partidul Român – Românii câștigă”, condusă de dr. Ion Sfera, a întrunit 41,78% din sufragii.
Comisia Electorală Republicană din Serbia a adoptat, la 9 noiembrie 2026, hotărârea privind stabilirea rezultatelor preliminare ale alegerilor directe pentru membrii Consiliului Național al Minorității Naționale Române, desfășurate duminică, 8 noiembrie.
Potrivit datelor oficiale, pe listele electorale speciale ale minorității române au fost înscriși 19.880 de alegători, dintre care 5.513 s-au prezentat la urne, ceea ce reprezintă o participare de aproximativ 27,73%. Procesul electoral s-a desfășurat în 330 dintre cele 335 de secții de votare, ale căror procese-verbale au fost prelucrate până la 9 noiembrie, ora 20.00.
În urma centralizării voturilor, lista electorală „Românii împreună – Mergem înainte!”, condusă de prof. Traian Căcina, a obținut 3.025 de voturi, reprezentând 54,90% din numărul alegătorilor care s-au prezentat la urne.
Pe locul al doilea s-a situat lista „Partidul Român – Românii câștigă”, condusă de dr. Ion Sfera, care a întrunit 2.302 voturi, respectiv 41,78%.
Diferența dintre cele două liste este de 723 de voturi, rezultatul preliminar indicând victoria listei „Românii împreună – Mergem înainte!”.
Conform documentului oficial, dintre cele 5.510 buletine de vot utilizate, 5.327 au fost declarate valabile, iar 183 au fost anulate. Numărul buletinelor de vot neutilizate a fost de 14.284.
Rezultatele prezentate au caracter preliminar, urmând ca procedurile electorale prevăzute de legislația în vigoare să fie finalizate înaintea confirmării rezultatelor definitive și a repartizării mandatelor în viitoarea componență a Consiliului Național al Românilor din Serbia.
Victoria listei „Românii împreună – Mergem înainte!” deschide perspectiva unui nou mandat de reprezentare a comunității românești din Serbia, într-o perioadă în care activitatea Consiliului Național rămâne importantă pentru exercitarea drepturilor minoritare în domeniile educației, culturii, informării în limba maternă și utilizării oficiale a limbii și scrierii române.
Articolul îl puteți citi în numărul din 14 noiembrie 2026









