Mihai Eminescu, celebrat la Uzdin la 171 de ani de la naștere
Cultura o clădim zi de zi intrând într-o galerie, citind o carte, privind o pictură. Este nevoie să reaprindem această flacără, deoarece totul începe…
Cultura o clădim zi de zi intrând într-o galerie, citind o carte, privind o pictură. Este nevoie să reaprindem această flacără, deoarece totul începe…
Se spune că darul cel mai mare pe care îl posedă ființele omenești, este izvorul nesecat al dorințelor. Nu există om în care apele…
În aproape șaptesprezece decenii de stăpânire otomană, vechea populație medievală a Banatului a suferit foarte mult încă înainte de căderea finală a acestei zone…
Grupul „Semințe cu suflet”, care a prins viață în lumea virtuală, este o adevărată dovadă că plantele ne pot uni. La baza acestui grup…
Asistentă medicală la ambulatoriul COVID-19 din Covăcița ,,Să faci ceea ce nimeni altcineva nu e dispus să facă, într-o manieră în care nimeni altcineva…
Ne apropiem prin acest reportaj de ceea ce este mai tradițional: de dansul popular și de obiceiuri. Familia Jovanović declară cu mândrie că păstrează…
Pelerinaj la Mănăstirea Piatra Scrisă, locul tainelor și minunilor, dar și un loc de rugăciune pe drumul european E70, ,,harul lui Dumnezeu revărsat prin…
Printre scriitorii care au fost incluși în prima selecție a ediţiei a 67-a a prestigiosului premiu literar al revistei NIN pentru romanul anului 2020,…
Băiat capabil de performanțe superioare, dotat cu un auz muzical absolut și cu o capacitate imensă pentru reproducerea autentică a pieselor muzicale. Un talent…
Număr sub amprenta a 110 ani de la înființarea fanfarei A devenit o tradiție ca în preajma sfintelor sărbători de iarnă la Coștei să…