Sport

Trei medalii pentru elevii din Vârșeț

Trei medalii pentru elevii din Vârșeț

După cum am informat cititorii la pagina destinată sportului, tinerii sportivi din Vârșeț au obținut rezultate frumoase la prima Olimpiadă Școlară Mondială, la diferite ramuri sportive.
Săptămâna trecută, la Primăria orașului a fost organizată o recepție pentru bravii sportivi. Aceștia au fost primiți de către Tamara Radočaj, viceprimarul orașului, Miroslav Lepir, membru al Consiliului Executiv al orașului responsabil de învățământ și de Marko Rašić, membru al Consiliul Executiv al orașului, titular la sport și tineret. Dânșii s-au declarat mândri de tinerii sportivi, pe care i-au felicitat pentru rezultate, pentru eforturile și sacrificiile pe care le fac pentru a obține performanțe.
Autoguvernarea locală va face și în viitor eforturi maxime pentru dezvoltarea sportului și susținerea tinerilor sportivi.
Romana Putnic și Teodora Gojkov, care au fost eleve ale Școlii Elementare „Olga Petrov Radišić”, au câștigat medalia de aur pentru Serbia la tenis de masă, împreună cu Sara Radać din Čelarevo. Teodora și Romana au câștigat la aceeași competiție și medalia de bronz la dublu.
Vuk Mihajlović, elev al Școlii Elementare „Jovan Sterija Popović” din Vârșeț și membru al clubului C.T. „Euro Šped”, a obținut, de asemenea, un rezultat excelent și a intrat în istoria sportului nostru ca prim campion mondial la Olimpiada Școlară. Vuk a câștigat toate cele trei lupte, revenindu-i medalia de aur.

Vasilie PETRICĂ

Articolul integral îl puteți citi în numărul 40 din 2 octombrie 2021