Omul care duce mai departe meseria confecționării măturilor

Cunoscut ca violonist al Orchestrei de Muzică Populară „Lyra” din Torac, Emil Petrovici a redescoperit o îndeletnicire moștenită de la tatăl său, transformând-o într-o activitate apreciată de tot mai mulți cumpărători. La Torac, tradițiile și îndeletnicirile de odinioară încă își găsesc locul în viața comunității.

Emil Petrovici a redescoperit o meserie pe cale de dispariție: confecționarea măturilor din sorg. Învățată în familie, de la tatăl său, această îndeletnicire a devenit, în ultimii ani, o preocupare constantă, dar și o dovadă că lucrurile făcute cu migală și pricepere continuă să fie căutate. Totul a început în urmă cu câțiva ani, când, după ce a dat pământul în arendă, Emil Petrovici a rămas cu aproximativ 30 de mături confecționate de tatăl său. Cum în gospodărie nu mai avea alte animale în afară de câteva găini, a dăruit o parte dintre mături bisericii, prietenilor și rudelor.

Cele rămase l-au făcut să se gândească la o soluție neașteptată: să le pună în vânzare. „Am scos o mătură la stradă, am lăsat-o lângă bancă și am scris pe o hârtie prețul de 250 de dinari. Nu a trecut nici jumătate de oră și cineva m-a strigat: «Gazdo, gazdo! Am venit să cumpăr mături. Aș vrea două». În două săptămâni am vândut toate măturile rămase. Atunci mi-am dat seama că se caută și am hotărât să mă ocup și eu de această îndeletnicire”, povestește Emil Petrovici. Primele lecții le-a primit în copilărie, urmărindu-și tatăl cum pregătea și lega firele pentru a obține o mătură trainică. În timpul iernii, când treburile gospodărești erau mai puține, acesta lucra, folosind metodele tradiționale de legare și fixare a firelor.

„De la tatăl meu am învățat să leg măturile. El pregătea firele, le aranja frumos, cu partea de sus ridicată și codițele în jos, apoi le strângea cât trebuia pentru a le putea lega cu sârmă sau cu ață. Mă lăsa și pe mine să rup firele mai subțiri, iar eu mă uitam cum lucrează”, își amintește interlocutorul.

Articolul integral îl puteți citi în numărul din 24 octombrie 2026

Teodora SMOLEAN