Vineri, 9 octombrie, reprezentanții din Kučevo ai CNMNR s-au întâlnit cu senatorii din România, Viorel Badea și Vasilie …
Poezia ca memorie, iubire și punte între limbi
22 mai 2026
7:42
La competiții au participat 14 copii
22 mai 2026
7:39
Vineri, 9 octombrie, reprezentanții din Kučevo ai CNMNR s-au întâlnit cu senatorii din România, Viorel Badea și Vasilie …
Recent, în comuna Alibunar, a fost organizat un atelier educativ pentru femeile din mediul rural. După cum se …
Marți, 4 octombrie, la Banatski Dvor a fost sărbătorită Ziua Comunității Locale cu un program foarte bogat pe …
Primarul comunei Plandiște, Jovan Repac, a semnat contractele tripartite, în etapa finală a implementării concursului pentru cofinanțarea programului …
De la Adrian Boca, antrenorul echipei de arte marțiale „Ippon” din Satul Nou, am obținut informația că acest …
Săptămâna trecută, la punctul de corespondență a C.P.E. „Libertatea” din Vârșeț a avut loc ședința referitoare la organizarea …
Miercuri, 5 octombrie curent, Şcoala Elementară ,,3 Octombrie” din Sân-Mihai a fost gazda ediţiei a 15-a a coloniei …
Comisia Electorală Republicană a declarat că prima listă electorală predată și acceptată pentru alegerile pentru Consiliul Național al …
Declarați-vă români! Lăsați o urmă! Recensământul este o cercetare statistică de amploare, care se desfășoară la nivelul populației …
Ziua de 30 septembrie a fost una istorică pentru doloveni. Dorința de a se înființa o grădiniță pentru …