Caleidoscop

Promovarea domeniului de creștere a natalității

Promovarea domeniului de creștere a natalității

În cadrul atelierelor educative organizate de Asociația ,,Škola Plus” condusă de Jasmina Turturea, accentul a fost pus pe importanța promovării procesului de creștere a ratei natalității. La realizarea acestui proiect sub genericul ,,Egalitatea de gen ca o parte integrantă a vieții”, au adus un aport deosebit tineretul școlar, precum și cadrele didactice de la unitățile școlare de pe teritoriul comunei Biserica Albă.

Atelierul educativ organizat de Asociația ,,Škola Plus” cu sprijinul Institutului egalității de gen al PAV, a oferit informații utile referitor la susținerea procesului de creștere a natalității care este o provocare constantă printre populația tânără. După cum s-a constatat în cadrul acestui atelier educativ, egalitatea de gen oferă aceleași obligații și drepturi valabile pentru bărbat și femeie în domeniul planificării unei noi familii. Tinerii acordă prioritate realizărilor personale, lucru care înseamnă că formarea unei familii nu mai este văzută drept o obligație. Acest lucru afectează rata natalității la nivel național, în timp ce populația îmbătrânește. Din acest motiv este necesar să se creeze un ambient al egalității între sexe, pentru a fi depășit acel cadru stereotipic cu scopul de a fi perceput rolul femeii în familie.

Participanții la acest proiect vor obține noi posibilități de transferare a informațiilor generațiilor tinere care planifică să întemieze o familie. Un accent aparte se va pune și pe educarea noilor lideri care pe viitor pot deveni inițiatorii noilor acțiuni, și în acest mod vor contribui la concretizarea politicii de creștere a natalității.

Asociația ,,Škola Plus” susține programul național al egalității între sexe, deoarece este foarte important de a percepe faptul că, în societate există și drepturi și obligații valabile pentru toți, ceea ce ne poate asigura un viitor prosper și o viață demnă de trăit.

Jasmina Turturea