Cultură

Temă inedită în istoriografia românească

Temă  inedită în istoriografia românească

O lansare reușită a avut loc la Biblioteca Centrului de Cultură din Kladovo pe data de 29 noiembrie a.c. La acea lansare au participat oameni de cultură din nord-estul Serbiei, iar Casa de Presă și Editură ,,Libertatea” a fost reprezentată de către Mariana Stratulat, director al acestei instituții, Valentin Mic, director adjunct și redactor responsabil a.i. săptămânalului ,,Libertatea”, Teodora Smolean, redactor responsabil al Editurii ,,Libertatea” Sanela Crăinean, jurnalistă la C.P.E. ,,Libertatea”, Marin Gașpăr, tehnoredactor și dr. Jasmina Glišić, colaboratoare a C.P.E. ,,Libertatea“ . La eveniment a fost prezent și Daniel Bala, ministru consilier la Consulatul României de la Vârșeț. La lansare a luat parte şi dr. Mircea Măran, care a tradus cartea din limba română în limba sârbă, fiind și recenzentul cărții la ediția a II-a. La eveniment au participat și românii de dincolo de Dunăre, vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, Gheorghe Nichifor, profesori universitari și mulți alții.

Lansarea a început prin cuvântul de salut al Žaklinei Nikolić, directoare a Centrului de Cultură și a bibliotecii Centrului de Cultură din Kladovo, care a amintit şi legăturile pe care le au oamenii de cultură din Kladovo și cu cei de dincolo de Dunăre-România. Dânsa a subliniat importanța acestei colaborări în domeniul culturii și al tradițiilor. Nu în ultimul rând, a mulțumit numărului mare de persoane prezente.
Cu alese cuvinte s-a adresat, în numele Casei de Presă și Editură ,,Libertatea”, Mariana Stratulat, director. ,,Ne bucură faptul că ne aflăm astăzi în mijlocul vostru, la cea de-a doua lansare a cărților ,,Românii din Nord-Estul Serbiei între anii 1804-1948” și Rumuni / Vlasi u Severoistočnoj Srbiji 1804-1948” a autorului dr. Draghișa Costandinovici. Este vorba despre o carte document, deosebit de valoroasă. Ne onorează faptul că această carte a apărut la Editura ,,Libertatea”.
Mariana Stratulat, director al C.P.E. ,,Libertatea”, i-a oferit domnului dr. Draghișa Costandinovici o diplomă de excelență pentru contribuția la păstrarea și promovarea culturii și a identității românești.
În numele președintelui Consiliului Național al Minorității Naţionale Române, Daniel Magdu, i-a salutat pe toți cei prezenți dr. Jasmina Glišić, iar în numele său personal l-a felicitat pe autorul acestor cărți, despre care spune: ,, Aceste cărți sunt foarte importante, pentru că astfel aflăm despre istoria noastră. Felicitări tuturor celor care în această seară au venit în semn de sprijin la lansarea cărților. Această carte este doar un pas spre istoria românilor din Nord-Estul Serbiei, iar eu sunt onorată că am avut ocazia să fac cunoștință cu academicianul Ioan Aurel Pop. Deja s-au făcut primii pași în deslușirea istoriei românilor din Nord-Estul Serbiei. Nu în ultimul rând, doresc să transmit pe această cale că trebuie să avem grijă de istoria noastră, de limba română pe care o vorbim, precum și de tradițiile și obiceiurile noastre”.
Valentin Mic, director adjunct și redactor responsabil, a spus că această carte este o lucrare de pionierat. ,,Când vine vorba de Casa de Presă și Editură ,,Libertatea” pentru noi această carte reprezintă o legătură dintre trecutul mai pesimist și viitorul mai optimist. Precizez că pe lângă această lucrare importantă a domnului Draghișa Costandinovici, avem și un colaborator din această zonă, pe dr. Jasmina Glišić. ,,Perdeaua dintre românii din această zonă şi cei din Voivodina, dacă a existat, a căzut”, a concluzionat Valentin Mic.

,,Lansarea a avut loc într-un context cu totul și cu totul special”

Daniel Bala, ministru consilier la Consulatul României de la Vârșeț, s-a adresat celor prezenți, spunând că este un eveniment deosebit de important: ,, Aș putea spune că este o lucrare fundamentală, o lucrare de pionierat, care abordează o temă inedită în istoriografia românească în care este vorba de românii timoceni. Este o lucrare din punct de vedere științific al trecutului românilor dintre râurile Morava și Dunăre.Această lansare de carte are loc într-un context cu totul și cu totul special, practic o zi înainte de Ziua Românilor de Pretutindeni și, bineînțeles, cu două zile înainte de Ziua Națională a României, 1 Decembrie, ziua românilor din lumea întreagă, printre care se numără și românii timoceni”.

Adriana PETROI

Articolul integral îl puteți citi în numărul 49 din 4 decembrie 2021