În focar / interviu

Vârşeţul are o istorie şi tradiţie culturală foarte bogată

Vârşeţul are o istorie şi tradiţie culturală foarte bogată

Pe data de 23 decembrie 2021, prof. dr. Traian Căcina a fost ales de către Adunarea Oraşului Vârşeţ ca membru al Consiliului executiv al orașului Vârșeț, responsabil pentru Cultură. Știrea a circulat foarte repede în presa scrisă și on-line, fiind foarte bine primită de public. Acest lucru a stârnit curiozitatea noastră pentru a afla mai multe despre dumnealui, mai ales că este unul de-ai noștri, român bănățean, astfel că am am avut ocazia să purtăm o discuție mai amplă pe care dorim să o prezentăm.

Cred că pentru început cititorii noștri ar dori să știe cine este Traian Căcina.

Întrebarea dumneavoastră mă pune pe gânduri. Ce pot să vă spun este că Traian Căcina este un om obișnuit, istoric, profesor, familist, credincios, român… Dacă ar fi să facem o scurtă retrospectivă, vă pot spune că m-am născut la Timișoara în 1985, unde am petrecut o scurtă parte a copilăriei, urmând mai apoi să ne mutăm la Nicolinț. Acolo am terminat școala elementară, iar după aceea liceul din Vârșeț. A urmat o perioadă din viață când m-am întors în orașul natal, Timișoara, pentru studii. Mai întâi am înscris teologia, iar un an mai târziu, concomitent și Facultatea de Istorie. După finalizarea celor două, am continuat studiile în domeniul istoriei, mai întâi masterul în domeniul Romanității Orientale și istoria provinciilor dunărene, după care, având cele mai bune rezultate dintre studenții din afara României, am primit una dintre cele două burse oferite de statul român pentru a face școala doctorală. Am optat pentru istoria antică, zona Banatului în secolul al IV-lea și relațiile economice cu Imperiul Roman, având-o ca mentor pe regretata profesoară universitară emerit dr. Doina Benea. În martie 2014, am avut susținera publică a tezei de doctorat la UVT, unde mi-a fost acordat titlul academic de doctor în științe istorice. Timp de 12 ani lucrez în învățământ ca profesor de istorie în școlile cu predare în limba română. În această perioadă am lucrat la Coștei, Nicolinț, Grebenaț, Alibunar, Sân-Mihai.
Sunt căsătorit și am 4 copii, trei băieți mai mari – Andrei, Luca și Alexandru și o fetiță – Sara.

Din câte am înțeles, dvs. ați participat la cercetările arheologice ale orașului roman Tibiscum, care este rolul arheologiei și cum vedeți proiectată în viitor arheologia?

Având în vedere că domeniul meu de studii este axat pe istorie antică, acesta este strâns legat cu arheologia. În cadrul studiilor am participat atât ca practică obligatorie, cât și ca voluntar după aceea, la patru campanii de cercetare arheologică a orașului roman Tibiscum.
Rolul arheologiei în cercetarea istoriei, mai ales a celei antice, este capital în lipsa informațiilor scrise, fiind esențial pentru determinarea trecutului. Momentul când scoți la iveală rămășițe materiale ale celor care au trăit în urmă cu aproape 2000 de ani, nu se poate compara. De asemenea, și împlinirea morală este mare, știind că ești primul care atinge ceva ce stă ascuns de atâta timp și care poate vorbi, fără cuvinte, despre viața cotidiană a unui popor de mult dispărut. Pe viitor însă, văd arheologia strâns legată de domeniul tehnic și informatic, instrumetele digitale pentru scanat solul în adâncime vor oferi posibilități noi pentru cercetarea cât mai precisă și neinvazivă a patrimoniului cultural arheologic.

Sunteți profesor de istorie. Ce părere aveți, care sunt neajunsurile învățământului în limba română de la noi?

În ceea ce privește neajunsurile din învățămâtul în limba română aș putea enumera lipsa de racordare eficientă la noile manuale, de obicei, fiind folosite aceleași manuale mai mult de zece ani, în timp ce în limba sârbă acestea sunt actualizate cu regularitate. O altă problemă este și utilizarea deficitară a limbii române literare, ceea ce duce la probleme de lungă durată, mai ales pentru elevii care planifică să continue studiile în România, unde se izbesc de problema neînțelegerii terminologiei de specialitate. Desigur, cea mai mare problemă este lipsa elevilor, numărul acestora fiind tot mai mic, fapt care periclitează existența propriu-zisă a școlilor cu predare în limba română.

Vasilie PETRICĂ

Articolul integral îl puteți citi în numărul 4 din 22 ianuarie 2022