Lidia Besu, învățătoare în pensie, din Satu Nou, a ajuns la venerabila vârstă de 93 de ani. O vârstă frumoasă, dar care are haine grele. La acești ani respectabili, mintea îi este încă ageră ceea ce ne confirmă și un videoclip postat de fiica sa Eugenia, în care recită o poezie. Îi mulțumim pentru că a acceptat să ne povestească fragmente din viața sa, care și singură menționează, nu a fost una deloc ușoară.
M-am născut la Mărghita, în data de 21 martie 1930. Aveam deja o sora mai mare, pe dada Lenuța, iar în 1932 s-a născut sora Maria. Anii din copilărie, alături de două surori și părinți, i-am petrecut cu bucurie. Am avut un tată, Ion Zgârgea, foarte bun. Îmi mai amintesc și acum cu multă dragoste, cum venea de la
Vârșeț încărcat cu caramele, bomboane și cremșnituri – ne spune la început doamna Lidia.
A profesat ani în șir ca învățătoare la Satu Nou, îndrumând mai multe generații de elevi, aducând o importantă contribuție la promovarea limbii, culturii și valorilor românești. La întrebarea când și cum a descoperit dragostea pentru copii și dorința de a deveni învățătoare, dânsa a răspuns:
Mergeam în fiecare duminică la slujbă la biserică, unde tata era cantor și bun prieten cu preotul și învățătorul satului. De atunci am îndrăgit meseria de învățător, având un frumos exemplu de la învățătorii din sat. Am plecat la Vârșeț împreună cu sora Maria la Școala Normală. În timpul petrecut la școală eram cazate la internatul de fete al maicilor germane, în curtea Bisericii Catolice, care pregăteau mâncăruri delicioase – mărturisește Lidia.
Teodora SMOLEAN
Articolul integral îl puteți citi în numărul 48 din 2 decembrie
