În versurile sale, Teodor Groza Delacodru aduce în prim-plan diferite teme şi motive postmoderne pe care le conjugă, în spiritul generaţiei căreia îi aparţine, cu elemente tradiţionale, specifice liricii româneşti din Serbia. Se configurează astfel o poezie care asociază explicit tendinţe conservatoare şi insurecţii în vederea configurării unei „viziuni” care „integrează valențele” contemporaneităţii pentru a-i „da aripi fanteziei” (,,Sămânța binelui”).
Nu încape îndoială, aceste două sintagme evocă antifrastic faptul că limbajul poetic vehiculat în spațiul multicultural sârbesc trebuie să înregistreze în mod obligatoriu o evoluţie de amploare. În acest context, autorul se întreabă: „Unele cuvinte vin de departe;/ Pe care va trebui să le așez pe buze?/ Acest indiciu îl așteaptă subconștientul meu?” (,,Sărutul în palmă”).
Volumul ,,Cărări incandescente”, apărut la Editura ,,Tibiscus” din Uzdin, confirmă pe deplin că Teodor Groza Delacodru este atât un poet care se uită în urmă, la înaintași, cât şi unul care se îndepărtează îndrăzneț de „coșmarul memoriei”, care face o distincție clară între ce a fost și ce este astăzi poezia: „Cine a deposedat realul/ de propria sa substanță?/ De ce acest refuz al metaforei?” (,,Semnul cheii”); sau: „Lumea în care trăim/ Se vestejește într-o falsă viață/ Parcă a uitat pentru ce pornise/ Atât de impetuos…” (,,Ora pierderii de minți”).
Florian COPCEA
Articolul integral îl puteți citi în numărul 21 din 25 mai
