Din punct de vedere administrativ, Vlaicovăţul aparţine azi municipiului Vârşeţ, găsindu-se pe șoseaua internaţională Timişoara-Belgrad, la 10 km de Vârşeţ. În ceea ce priveşte numărul locuitorilor, în 1832 Vlaicovăţul avea 1.258 de locuitori, dintre care 1.252 ortodocşi, 2 catolici şi 4 mozaici.
Conform recensământului populaţiei din 2002, numărul total al locuitorilor a fost de 1.178, dintre care 656 sârbi, 288 români, 182 maghiari, 16 iugoslavi etc. Biserica ortodoxă a fost construită în 1809, cu hramul Sf. Mare Mucenic Gheorghe, fiind la început comună pentru români şi sârbi. După ce, la 1872, românii s-au despărţit de sârbi, le-a rămas biserica, pentru că erau mai numeroşi, iar deja în anul următor sârbii şi-au zidit altă biserică. Maghiarii au fost colonizaţi ca servitori şi muncitori pe moşiile nobililor din Vlaicovăţ.
Muncitorii angajaţi pe moşia proprietarilor castelului au fost, după cum deja am amintit, în majoritate de etnie maghiară, în jur de 40-50 de familii, iar în sezonul lucrărilor agricole au fost angajaţi şi argaţi, ca forţă de muncă ajutătoare. Plata li s-a dat în cea mai mare parte în produse, astfel încât o familie primea ca recompensă pentru munca depusă 1.400 kg de grâu, 400 kg de porumb, 32 kg slănină, ½ iugăr de grădină, 1 ½ iugăr de holdă, locuinţă şi lemne pentru încălzit.
În perioada stăpânirii austro-ungare, şcoala românească din Vlaicovăţ a avut caracter confesional, numărând în anul şcolar 1879/1880 în total 88 de elevi. Până la deschiderea secţiilor româneşti la şcoala primară din Vârşeţ (1943), lecţiile practice ale elevilor Şcolii Normale din Vârşeţ – secţia în limba română – se desfăşurau la şcoala primară din Vlaicovăţ. În perioada postbelică, la Vlaicovăţ funcţionează şcoala primară cu patru clase în limba română, limba sârbă şi limba maghiară.
dr. Mircea MĂRAN
Articolul integral îl puteți citi în numărul 26 din 29 iunie
