Le caut în amintirile care, încet, se sting. Strada e încă acolo, cu casele ce mărturisesc despre vremuri și oameni care au trăit în ele. Unii dintre vechii proprietari s-au dus la cele veșnice, cei tineri s-au mutat, au mai rămas puțini martori care îți pot povesti istoria familiilor ce au locuit acolo. Unele case sunt părăsite, năpădite de buruieni, prăbușite de dinții timpului; în ele, ceasul de perete s-a oprit demult, lampa cu petrol s-a stins, iar tablourile de pe pereți sunt acoperite de pânze de păianjen. Cuibul familial s-a stins, leagănele goale de pe podurile caselor au adormit. În doar câteva, în locul familiilor, a prins rădăcini un pom bătrân care înflorește și miroase a primăvară, așteptând să ofere umbră și rod cuiva.
Acestor case și familii le este dedicat acest text.
Prin consultarea registrelor vechi ale Bisericii Ortodoxe Sârbe „Mutarea Moaștelor Sfântului Părinte Nicolae” și ale Bisericii Ortodoxe Române „Sfânta Treime” din Deliblata, până în anul 1895, se observă că străzile nu aveau denumiri proprii, ci casele erau numerotate, iar străzile erau indicate astfel: strada mare, strada de jos și strada de sus, strada verde sau după drumuri: drumul spre Gaj, drumul Bavaniștean, drumul spre Maramorac, drumul Cuvinului, precum și după zone: spre lac, către izvorul alb…
Nu am găsit date privind eventualele denumiri din perioada interbelică, însă denumirile actuale datează din anul 1948. Pe Strada Mare, actuala stradă Mareșal Tito, locuiau, în general, familii de români. Aici domină Piața Revoluției, cu monumentul impunător dedicat luptătorilor din Războiul de Eliberare Națională. Acolo se află Căminul Cooperativei, construit în 1953 prin munca voluntară a localnicilor, în care a funcționat odinioară un cinematograf cu o sală mare pentru manifestări culturale. Astăzi, clădirea găzduiește clubul pensionarilor, biblioteca și o cafenea. După unele amintiri, clădirea ar fi fost construită pe locul unei case în care locuiau preoți români și al unei alte case destinate membrilor poliției. Lângă ea se află Biserica Românească, o clădire impunătoare, construită în 1925, în timpul preotului Timotei Popovici. În curtea bisericii se afla o clădire ce a servit ca bibliotecă, apoi ca spațiu pentru orchestra de suflători și pentru ședințele comitetului bisericesc. Recent, pe același teren a fost construită o clădire nouă, iar în curtea bisericii se află casa parohială.
Vizavi de Căminul Cooperativei se afla capela românească, construită în 1895, după separarea bisericii române de cea sârbă, folosită pentru slujbe până la construirea noii biserici. Mai târziu, acolo au avut loc spectacole și petreceri, apoi a fost demolată, iar pe acel loc, împreună cu terenul clădirii Direcției Silvice, s-a construit noua școală în anul 1978.
Lângă biserică, de ambele părți ale străzii, se află clădiri în care locuiau, în mare parte, familii românești (Guțuli, Petrovici, Ardelean, Bălan…), pe același teren fiind ridicate ulterior mai multe case noi. În acestea locuiesc noii proprietari: familia lui Gava Nicolae, Jeličić Sava, Jarkovački Sava…
Casa familiei Lupșić Coriolan, măcelar, există și astăzi, fiind, odinioară, faimosul hotel „Imperial” și cârciumă, unde duminica aveau loc spectacole ale ansamblului cultural-artistic românesc. Casa a fost naționalizată și transformată într-un magazin cu diverse destinații comerciale.
Casa familiei Gheorghe și Iuliana Bogdan a fost cumpărată de Todor Jurjovan, după ce fiul lor, Iosif Bogdan, s-a mutat cu familia la Timișoara. Iosif a fost învățător român, iar soția sa, Sofia Secoșan, a fost învățătoare la școala din Deliblata. Familia lui Iosif Bogdan – scriitor, folclorist, publicist și dirijor de cor – cuprinzând patru generații, a contribuit semnificativ la cultura românilor prin literatură, folclor, publicistică și muzică corală. După ei, a mai locuit acolo o altă generație de dascăli: fiul lui Todor, Trandafir Jurjovan, cu soția Milena și fiica Firuța, căsătorită Ivașcu, învățătoare și ea la școala românească. Todor a fost unul dintre fondatorii fanfarei, dirijor de lungă durată și un cunoscut vătaf în dansurile „Călușarul” și „Bătuta”. Fiul său, Trandafir, folclorist și muzicolog renumit, a trăit și lucrat în Deliblata, iar mai târziu, mutat la Novi Sad, a fondat redacția muzicală în limba română la RTV. A condus corul, fanfara și grupul vocal, promovând muzica și dansul românesc. Astăzi, în casă locuiește fiica sa și urmașii lor.
Vera MEZA
Articolul integral îl puteți citi în numărul 25 din 28 iunie 2025
