Când mergi pe Defileul Dunării spre est, nu există loc care să nu-și spună propria poveste. Pe partea stângă este Dunărea, martor mut care ne însoțește. Cetatea Golubac a fost cucerită doar o singură dată în istoria sa, dar cucereşte prin frumusețea și mândria ei, ca și cum ne-ar avertiza și ne-ar aminti de efemeritate. Continuând drumul, ajungem la Lepenski Vir, care ne amintește totodată de ignoranța noastră și de imposibilitatea de a cunoaște începutul — cauza, cum și de unde.
Apoi intrăm în Donji Milanovac și descoperim încă o trăsătură a noastră – uitarea. Căutăm un loc, o placă despre omul care a lăsat o amprentă adâncă în istorie – Baba Novac, cunoscut în cântecele populare sub numele de Starina Novak. Lăsând în urmă Dunărea, cotim spre dreapta și întâlnim urmele unor sate mari care acum abia mai supraviețuiesc din cauza migrațiilor, inevitabile în orice perioadă.
Pe culmea Popadija vedem creația minunată a cuiva care a făcut natura, dar care în același timp ne arată neputința și slăbiciunea noastră. Frumusețea priveliștii continuă, iar semnul Štubik ne readuce imediat la Primul Război de Independență al Sârbilor. Legăm imediat de acest loc și Malainiţa, care, în afară de faima bătăliei, în ultimele două decenii atrage atenția prin mănăstirea unde slujbele se țin în limba română. Ascunsă în pădure, înaintea noastră se deschide o priveliște minunată: un complex de căsuțe, aduse de prin diverse locuri, păstrate și conservate cu autenticitatea vremurilor. Poteci frumos amenajate, copaci și, bineînțeles, viță-de-vie care atârnă de pe acoperișul fiecărei căsuțe. Apoi, minunata mănăstire, nu prea mare, exact ca tot ceea ce a fost făcut aici – am spune fără falsă modestie. În fața noastră apare preotul Bojan Aleksandrović, care ne va deschide o perspectivă diferită asupra realității.
Jasmina GLIŠIĆ
Articolul integral îl puteți citi în numărul 26 din 5 iulie 2025
