Alexandru Câțcăuan este una dintre personalitățile care au reușit, prin pasiune și consecvență, să ducă mai departe cultura română dincolo de granițe, devenind un reper pentru comunitățile de români de pretutindeni și un promotor respectat al valorilor literare și artistice. Sub coordonarea sa, Festivalul Național de Poezie „George Coșbuc” și Festivalul Național de Proză „Liviu Rebreanu”, ambele depășind pragul celor 40 de ediții, au adus la Bistrița numeroși poeți și scriitori de marcă din țară și din străinătate. De numele lui se leagă și activitatea îndelungată a Cenaclului Literar „George Coșbuc”, înființat în 1971, precum și apariția unor publicații și volume menite să promoveze literatura și autorii bistrițeni. Un alt proiect de referință este Festivalul Internațional de Satiră și Umor „Mărul de Aur”, ajuns la ediția a 40-a, un eveniment care a contribuit în mod semnificativ la vizibilitatea Bistriței pe plan național și internațional.
Privind în urmă la cei peste 40 de ani petrecuți la conducerea Casei de Cultură a Sindicatelor, care a fost momentul ce v-a făcut să simțiți că munca dvs. a devenit parte din identitatea culturală a Bistriței?
Pentru a răspunde la această întrebare, sunt obligat să vă îndrept atenția spre câteva evenimente care mi-au marcat viața și m-au determinat să uit măsura timpului.
Cu 40 de ani în urmă, la 1 septembrie 1986, m-am despărțit de un loc de muncă cu mare răspundere în rândul tineretului, unde, timp de opt ani, m-am ocupat de un sector cultural – educativ ca șef de secție la nivelul județului Bistrița-Năsăud. Am îmbrățișat un nou loc de muncă, cu arie de activitate mai restrânsă la nivelul municipiului Bistrița. Datorită complexității și unei libertăți de gândire și acțiune a acestui nou loc, m-au furat timpul și pasiunea, și nici nu am realizat cum au trecut atâția ani.
Aici am fost numit președinte al Comisiei pentru Cultură și Sport la nivelul Consiliului Municipal al Sindicatelor Bistrița, având în aria de activitate și Casa de Cultură a Sindicatelor. În scurtă vreme s-a vacantat postul de director la Casa de Cultură a Sindicatelor, iar eu am fost numit și director al acestei instituții, funcție pe care o îndeplinesc și astăzi.
Tinerețea, elanul și dorința de a fi util societății m-au făcut să nu observ cum s-au scurs, prin pâlnia vieții, cei 40 de ani.
Aici, la Sindicate, am găsit o mare comoară culturală. Exista un cenaclu literar cu caracter județean, care poartă numele marelui poet de la Hordou, George Coșbuc, înființat în 1971, care anul acesta a împlinit vârsta de 54 de ani. În cei 54 de ani de activitate, Cenaclul s-a impus în peisajul cultural al județului și nu numai, dobândind valoare și prestigiu. Datorită acestui cenaclu, în 1984 a luat naștere Festivalul Național de Poezie sub emblema „Zilele George Coșbuc”, care mai târziu s-a transformat în Colocviile ,,George Coșbuc”, ajunse astăzi la a 42-a ediție. Această manifestare a reunit, sub cupola sa, majoritatea elitei scriitoricești din România și ținuturile românești din afara granițelor.
A doua mare piesă valoroasă a acestei comori găsite aici, la Sindicate, a fost legată de folclor și anume, Ansamblul Folcloric ,,Codrișorul” și Orchestra Profesionistă ,,Bistrița”, înființate în 1969. Era singura formație profesionistă din județ. Aceste formații au cucerit în 1985 cea mai înaltă distincție, ,,Colierul de Aur ”, la cel mai mare festival de folclor din Europa de la Dijon, Franța, fiind singurele formații din România care au fost răsplătite cu mult râvnitul trofeu.
Ansamblul ,,Codrișorul”, în 52 de ani de activitate, a devenit un adevărat ambasador al României în lume. De-a lungul timpului, a fost prezent pe multe scene în țară și străinătate: Rusia, Bulgaria, Franța, Republica Moldova, Turcia, Polonia, Germania, Serbia (Voivodina și Valea Timocului), Bosnia și Ucraina (Cernăuți). În 1996, ,,Codrișorul” a fost reinvitat la Dijon – Franța, pentru a participa la a 50-a ediție a festivalului, ediție la care au fost invitate 37 de formații artistice din întreaga lume, laureate în ultimii zece ani ale trofeului ,,Colierul de Aur”, fiind răsplătit cu placheta jubiliară.
Mariana STRATULAT
Articolul integral îl puteți citi în numărul 2 din 10 ianuarie 2026
