Pe 31 august, când românii de pretutindeni celebrează Ziua Limbii Române, Casa de Presă și Editură „Libertatea” din Panciova a devenit, încă o dată, un spațiu al întâlnirii, al dialogului și al promovării valorilor culturale românești. La sediul prestigioasei instituții a avut loc cea de-a IV-a ediție a manifestării internaționale dedicate Zilei Limbii Române, desfășurată sub genericul „Împletind cuvinte, împărtășim cultură”.
Manifestarea a reunit oameni de cultură, jurnaliști, scriitori, reprezentanți ai instituțiilor românești și ai societății civile, într-un demers menit să sublinieze importanța limbii române ca element fundamental al identității și al continuității spirituale a comunității românești. Evenimentul a fost deschis printr-un moment muzical susținut de tânăra interpretă Andrea Chercioban din Nicolinț, deținătoare a numeroase premii pentru calitățile sale vocale.
Ea ne-a încântat prin interpretarea cântecului „Să-mi cânți, cobzar”. Participanții au fost salutați printr-un mesaj care a pus în lumină semnificația profundă a acestei zile: „Limba română este, în același timp, reper al identității, expresie a apartenenței și responsabilitate pentru fiecare dintre cei care o vorbesc”, a declarat Marin Gașpăr, moderatorul manifestării și redactorul responsabil al Editurii „Libertatea”.
Cea de-a IV-a ediție a fost asociată cu Simpozionul Internațional „Publicațiile CPE «Libertatea» în păstrarea, cultivarea și transmiterea limbii române în Serbia”, un subiect deosebit de important pentru instituția care, de decenii, reprezintă una dintre principalele coloane de susținere ale presei și culturii românești din Serbia.
Articolul integral îl puteți citi în numărul din 5 septembrie 2026
Teodora SMOLEAN și Magdalena LUKIĆ









