Limba strămoșilor, o moștenire care trebuie păstrată

În fiecare an, ziua de 31 august este dedicată sărbătoririi limbii române. Una dintre manifestările organizate în Serbia cu prilejul Zilei Limbii Române a avut loc la Cladovo. Masa rotundă a început la ora 11, iar organizatorii au fost Asociația pentru Dezvoltare și Cooperare FORUM CLADOVO, Asociația pentru Cultură și Identitate și Jurnal Românesc. Colaborarea dintre organizațiile de pe ambele maluri ale Dunării a reunit oameni și instituții pentru marcarea acestei zile importante pentru limba, cultura și identitatea românească.

După cuvântul de bun venit rostit de Romeo Crîșmaru, care a fost totodată și moderatorul întâlnirii, au fost intonate imnurile celor două state – România și Serbia.

Teologul Marian Gherghinescu și-a început intervenția cu rugăciunea „Tatăl nostru”, după care a vorbit pe scurt despre evenimentele istorice petrecute în aceste locuri și despre împrejurările prin care au trecut, de-a lungul timpului, românii din estul Serbiei. La începutul întâlnirii, a luat cuvântul dr. Jasmina Glišić, prezentă cu această ocazie în calitate de vicepreședintă a Consiliului Național al Minorității Naționale Române, dar și de corespondentă a CPE „Libertatea” din Panciova.

Ea a subliniat în mod special importanța prezenței sale, arătând că reprezintă o instituție de presă cu o tradiție de opt decenii, care a angajat-o, în urmă cu aproape opt ani, în calitate de corespondentă pentru estul Serbiei. Deși estul Serbiei reprezintă o zonă întinsă și nu este întotdeauna posibil ca fieca re eveniment să fie consemnat, după cum a subliniat, toți cei care organizează activități și manifestări se pot adresa liber redacției și o pot contacta. Așa cum însuși numele publicației spune – „Libertatea” –, și porțile acestei Case de presă sunt deschise tuturor.

Articolul integral îl puteți citi în numărul din 5 septembrie 2026

Jasmina GLIŠIĆ