La 1 aprilie am aniversat 140 de ani de la naşterea poetului, dramaturgului, traducătorului, publicistului şi omului politic Octavian Goga, iar la 8 aprilie 110 ani de la naşterea filosofului român şi scriitorului Emil Cioran, unul dintre cei mai importanţi gânditori ai lumii din secolul al XX-lea.
Şi Goga şi Cioran s-au născut în satul Răşinari la o diferenţă de 30 de ani, amândoi au frecventat aceeaşi şcoală generală din localitate, iar mai apoi au continuat şcolarizarea la Liceul „Gheorghe Lazăr” din Sibiu.
Denumit ca ,,poet al pătimirii noastre”, Octavian Goga, a fost una dintre personalităţile cele mai importante ale României din prima jumătate a secolului trecut. Deopotrivă poet, dramaturg, traducător şi publicist, dar şi om politic şi prim-ministru al României pentru 44 de zile (28 dec. 1937 – 11 feb. 1938), membru al Academiei Române, întreaga sa opera a închinat-o istoriei vitrege şi îndurerate a neamului său de plugari transilvăneni înrobiţi de asuprirea naţională şi socială: ,,Am fost logodnicul durerii/Cobzarul cu aceleaşi strune/Ce-şi ţese cântecu-nvierii/ Din stihuri de îngropăciune” sau ,,Zidit din lacrimi şi dezastre/Eu am vestit o lume nouă,/Voi mi-aţi dat vaierele voastre/Eu v-am dat inima mea nouă” (,,Am fost”).
Conştiinţa naţională şi socială a lui Octavian Goga a născut o poezie izvorâtă din compasiunea poetului pentru soarta ţăranilor truditori ai pământului, plângând suferinţa unui neam întreg în poezia ,,Noi”, în care natura este umanizată prin trăirea durerilor tuturor românilor transilvăneni, ce se simt străini în propria lor ţară: ,,Avem un vis neîmplinit/Copil al suferinţii/De jalea lui ne-au răposat/ Şi moşii şi părinţii/ Din vremi uitate de demult/ Gemând de grele patimi,/Deşertăciunea unui vis/Noi o stropim cu lacrimi”.
Octavian Goga a intrat în publicistica literară cu recomandări din partea lui Ilarie Chendi, Sextil Puşcariu, Nicolae Iorga, Vasile Goldiş, Eugen Lovinescu.
În ,,Istoria literaturii române de la origini şi până în prezent” George Călinescu afirma despre poet: ,,După Eminescu şi Macedonski, Goga e întâiul poet mare din epoca modernă sortit prin simplitatea aparentă a liricii lui să pătrundă tot mai adânc în sufletul mulţimii, poet naţional totdeodată şi pur ca şi Eminescu”.
Arta poetică este dominată de ideea că menirea poetului este aceea de a da glas suferinţelor şi năzuinţelor poporului său, deoarece ,,El totul vede, toate le ascultă/Unde-i plânsoarea zărilor mai multă/El îşi roteşte aripele sale.” (,,Poezie”).
Alcătuit din aceeaşi plămadă de doină şi rugăciune asemenea lui Coşbuc, Goga ne-a lăsat drept moştenire poezia sa, o poezie „cu rădăcinile aflate în cer“, după frumoasa expresie a lui Virgil Gheorghiu. Nouă ne revine misiunea sfântă de a cerceta îndeaproape mărgăritarele operei talentatului poet pentru o misiune complexă, dar plină de daruri spirituale deosebite.
După cum am menţionat la început, la o distanţă de 30 de ani de la naşterea lui Octavian Goga se naşte Emil Cioran, în aceeaşi lună şi în aceeaşi localitate – Răşinari – judeţul Sibiu, Transilvania.
Când a împlinit 17 ani Cioran a devenit student al Facultăţii de Litere şi Filosofie din cadrul Universităţii din Bucureşti şi aici a fost coleg cu Constantin Noica, avându-i ca profesori pe Tudor Vianu şi Nae Ionescu. Deoarece cunoştea foarte bine limba germană, i-a fost uşor de studiat filosofia lui Kant, Schopenhauer şi Nietzsche, având o înclinaţie deosebită spre agnosticism. În urma absolvirii facultăţii în 1932, se înscrie la doctorat, sperând să obţină o bursă în Germania sau în Franţa. După un an de doctorat, Fundaţia Humboldt îi oferă o bursă de a continua studiile de filosofie la Berlin până în 1935 şi aici cunoaşte mai din aproape gândirea lui Hartmann şi Klages. Un an mai devreme, în 1934 publică primul volum „Pe culmile disperării”. Urmează „Cartea amăgirilor”, apoi „Schimbarea la faţă a României” în 1936 şi „Lacrimi şi sfinţi” în 1937. În acelaşi an primeşte o bursă a Institutului Francez din Bucureşti şi pleacă la Paris unde va rămâne până în 1944. În această perioadă scrie ultima sa carte în limba română, „Îndreptar pătimaş” şi atunci, în 1945, se stabileşte definitiv în Franţa, unde a trăit ca exilat. În anul 1949 apare „Precis de decomposition” („Tratat de descompunere”), acesta fiind primul volum în limba franceză. Emil Cioran a refuzat multe premii care i-au fost acordate printre care erau premiul Nimier, Sainte-Beuve, Combat precum şi mii de franci drept remuneraţii.
În anii care urmează a publicat: „Syllogismes de l’amertume” („Silogismele amărăciunii”) în 1952, „La tentation d’exister „ („Ispita de a exista”) în 1956, „Histoire et utopie” („Istorie şi utopie”) în 1960, „La Chute dans le temps” („Căderea în timp”) în 1964, „Le Mauvais demiuge” („Demiurgul cel rău”) în 1969, „De l’inconvenient d’etrene” („Despre neajunsul de a te fi născut”) în 1973, „Ecartelement”(„Sfârtecare”) în 1979, „Exercises d’admiration” („Exerciţii de admiraţie”) în 1986 şi „Aveux et anathemes” („Mărturisiri şi anateme”) în 1987.
drd. Mărioara SFERA
Articolul integral îl puteți citi în numărul 17 din 24 aprilie 2021
