În focar / interviu

Nouă opere de artă și o operă literară

Nouă opere de artă și o operă literară

Desen: Lidia Ţăran

Pentru al cincilea an consecutiv, Asociația ,,Haver Serbia” a anunțat concursul „Holocaust – Cultura memoriei”, destinat elevilor din învățământul primar și cel gimnazial din Serbia. Ei au putut participa cu lucrări scrise, de artă, digitale sau în formă scurtă din orice domeniu al artei, prezentată în format digitalizat. Obiectivul concursului a fost continuarea cercetării și abordării Holocaustului în predarea diferitelor materii prin creșterea nivelului de cunoștințe ale elevilor despre Holocaust și cultura memoriei. Anul acesta tema concursului a fost „Locuri de suferință și memorie”.

Loreana Balan


Elevii, membri ai secției de istorie din cadrul Școlii Elementare „Sf. Gheorghe” din Uzdin, au participat cu patru filme educaționale, o prezentare în aplicația genial.ly și cu o compoziție muzicală la categoria Multimedia. Am avut nouă opere de artă și o operă literară. Filmul „Cum tratăm monumentele?” al elevilor din clasa a V-a s-a clasat pe locul I, în timp ce elevilor din clasa a VII-a au primit premiul al doilea pentru filmul „Cimitirul Evreiesc din Uzdin”. Cristina Neda, elevă în clasa a VI-a, a fost recompensată cu locul patru pentru prezentarea multimedia.

Andrea Đolović


La concursului de artă primul loc l-a câștigat Lidia Naomi Țăran, elevă în clasa a șasea, pentru lucrarea „Memoria vechiului târg”. Pe locul al treilea s-a clasat Andrea Đolovic cu lucrarea „Povara păcii”. De asemenea, au fost aduse laude speciale studentului Adonis Prvu pentru lucrările intitulate „Holocaust în Banat și Serbia”, Loreanei Balan pentru operele de artă „Am vrut doar să trăim”, Andreei Đolović și Aleksandra Loćkić pentru lucrarea comună sub forma de benzi desenate „Suferința unei companii de elevi”. Toți elevii menționați au participat la secțiunea destinată clasei a șaptea.

Andrea Đolović, Aleksandra Loćkić

Virginia PUIA

Articolul integral îl puteți citi în numărul 17 din 24 aprilie 2021