În fiecare sat, tradițiile își lasă amprenta asupra societății, legând generațiile prin obiceiuri vechi, pline de farmec și autenticitate. La Iancaid, un loc unde timpul pare că a păstrat ritmurile străvechi ale vieții de altădată, am avut ocazia de a discuta cu Daniela Kostić despre una dintre cele mai frumoase tradiții din sat: șezătorile. Această activitate, care a adunat împreună femei, bărbați și copii, a fost o veritabilă formă de socializare și distracție, rămasă vie în amintirile celor care au trăit-o până la mijlocul anilor ’90.
Întâlniri de neuitat: femeile din Iancaid și farmecul șezătorilor
Pentru iancaizeni, șezătoarea era un obicei care începea imediat după sărbătorile de iarnă, odată cu încheierea Botezului Domnului. Femeile din sat se adunau la casa uneia dintre ele, unde ziua se desfășura într-un cadru deosebit. De dimineață până seara, se lucra și se povestea.
„Șezătoarea la Iancaid a fost un obicei tare frumos. Când s-au terminat toate sărbătorile de iarnă, deci după ce a trecut și Botezul Domnului, atunci s-au adunat femeile. Una dintre femei și-a chemat vecinele, rudele, prietenele, iar ele au fost oaspeții ei, de dimineață până seara târziu,” începe povestea Daniela și adaugă: ,,Ea le-a așteptat cu fruștucul, de obicei s-a frământat ceva. La noi, la Iancaid, a fost tradițional păpărușca. S-a făcut aluatul similar ca de clătite, dar mai gros, cu brânză, s-a aranjat apoi în tavă și s-a dat la cuptor sau, s-au frământat turce din pită. De prânz le-a gătit supă, carne, deci au fost primite cum trebuie. Și-au adus cu ele lucrul de mână, care ce a lucrat. Femeile mai în vârstă au tors lâna și au împletit ciorapi, cele mai tinere au cusut la viacănă (la goblenuri) și la cipcă (dantelă).
Femeile cu copii și-au dus de dimineață cu ele și copiii, care împreună s-au jucat. Făceau fântâni din cioclodzi (coceni), sau se jucau alte jocuri adaptate vârstei lor. A fost un obicei tare frumos, toți au respectat această tradiție. Se știa că după sărbătorile de iarnă se pornește șezătoarea.
Femeile veneau la șezătoare cu entuziasm, se adunau, lucrau, dar mai ales se distrau împreună. Se spunea tot ce se întâmpla în sat – cine s-a îndrăgostit, cine ce a făcut. Glumele curgeau, iar la lăsarea serii, soții lor se alăturau, iar masa era plină de mâncare și băutură. Se juca cărți, se servea vin, suc și toți se bucurau de compania celorlalți”, își amintește Daniela.
Mai mult decât atât, acele momente de socializare aveau un farmec aparte. Daniela menționează că și fetele tinere veneau la șezătoare, iar dacă erau fete tinere, necăsătorite și în familia care organiza șezătoarea, fetele invitate rămâneau să doarmă câteva zile, se plimbau prin sat, se întâlneau cu feciorii și povesteau. Fiecare șezătoare era o oportunitate de a cunoaște oameni noi și de a întări legăturile de prietenie.
Teodora SMOLEAN
Articolul integral îl puteți citi în numărul 19 din 17 mai 2025
