După faza preliminară, la turneul final de la Seleuș s-au întâlnit echipele din localitatea gazdă, Petrovasâla, Satu Nou …
Poezia ca memorie, iubire și punte între limbi
22 mai 2026
7:42
La competiții au participat 14 copii
22 mai 2026
7:39
După faza preliminară, la turneul final de la Seleuș s-au întâlnit echipele din localitatea gazdă, Petrovasâla, Satu Nou …
Omagii aduse oamenilor de cultură Felicia Marina Munteanu, Cornel Mata și Aurel Mioc, promovarea revistei copilăriei noastre „Bucuria …
La ,,Vara culturală vârşeţeană”, cultura românească a fost aşezată la loc de cinste. În acest sens, în perioada …
Dacă a cincisprezecea zi a lui Cuptor ar spune o poveste, ne-ar vorbi despre literatură, creativitate, scris. Protagonistă …
Anul acesta, Festivalul „Joc Românesc” a avut loc în ziua când la Jâtcovița a sosit și ploaia. Şi …
Se împlinesc, pe 21 iulie, o sută de ani de la naşterea, la Seleuş, a lui Ion Marcoviceanu …
La Casa de Cultură „3 Octombrie” din Satu Nou a avut loc, pe 28 iunie, ședința Consiliului Administrativ …
Pe data de 29 iunie, cu începere de la ora 18:30, a avut loc evenimentul de marcare a …
Vasko Popa, unul din cei mai mari poeţi ai fostei Iugoslavii, se numără printre 100 cei mai renumiţi …
Clădirea „Luceafărul” din Vârșeț, simbolul cultural al românilor din Serbia, a intrat în proprietatea statului român. Pe 27 …