Periscop local - Vârşeţ

Multe activități menite copiilor

Multe activități menite copiilor

În prima săptămână a luni octombrie se marchează, în mod tradițional „Săptămâna Copiilor”, la Şcoala Elementară „Olga Petrov Radišić”, care s-a desfășurat sub genericul „Ce-i trebuie copilului pentru a creşte până la cer”. Din 3 până în 7 octombrie au fost organizate o sumedenie de manifestări la care au participat elevii claselor inferioare și superioare.

De la învățătorul Sebastian Ciortan, care predă la clasele în limba română, am aflat despre programul pe care l-au realizat elevii. Programul acestei săptămâni a început cu vizita la Centrul „Crucii Roșii”, unde a fost o prelegere privind dependența, după care a urmat vizita expoziției de pictură și desene pentru copii și tineret, vizita la biblioteca orașului, iar apoi la teatru a fost prezentată piesa „Mačka u cizmama”. Ziua de miercuri a fost rezervată pentru evenimentul central la Sân-Mihai, unde a fost organizată Colonia de Arte Plastice „Lumea colorată a copilăriei”.

În continuare, s-au organizat diferite concursuri sportive la care au participat toți elevii, și cei de la ciclu inferior, și cei de la cel superior. A avut loc și acțiunea la care elevii au desenat pe platoul de beton din centrul orașului, urmată de o acțiune umanitară numită „Tvoje telo nekome je mnogo”. Este vorba despre colectarea rechizitelor școlare și a garderobei pentru elevii din familii defavorizate. În aceste zile, elevii au avut ocazia să urmărească serbări, expoziții, concerte. La sfârșit, putem concluziona că, elevii trebui să trăiască într-un mediu stimulant și sigur în care își pot atinge potențialul maxim, într-o atmosferă de respect conform drepturilor copiilor şi că este necesar ca toți să conlucreze pentru a sprijini familia, inclusiv formele alternative, care să le asigure o viață demnă și încurajare acesteia și copiilor care cresc în ea.

Vasile Petrică