Snežana Konstantinović este o poetă din Ruma, cunoscută și apreciată pentru poeziile sale care au ajuns dincolo de granițele Serbiei. Până în prezent, a publicat trei volume importante de poezie: ,,Ptica raširenih krila” (,,Pasărea cu aripile larg deschise”) – Editura ,,Prometej”, ,,Koraci” (,,Pași”) – Editura ,,Asoglas” și ,,U pesmi si mojoj” (,,Eşti în poezia mea”), volum ce a căpătat o semnificație aparte, fiind prima carte de poezie sârbă tradusă în albaneză și publicată la Tirana, prin efortul renumitului poliglot și poet Delo Isufi. Poeziile Snežanei Konstantinović, traduse în mai multe limbi de circulație internațională, transmit mesaje universale și emoţii profunde. Snežana este un participant activ la Mișcarea Mondială a Poeziei Antirăzboi și în cadrul fundației pentru ajutorarea copiilor din întreaga lume. Versurile sale se regăsesc într-o antologie mondială ce reunește aproximativ o sută de poeți, iar toate fondurile strânse din vânzarea acestei cărți sunt destinate celor aflați în nevoie, în special copiilor din zonele afectate de război. Prin participările la numeroase evenimente poetice internaționale, Snežana Konstantinović a dat un aport valoros la lumea poeziei contemporane. Pe viitor, pregătește o nouă carte, ce va confirma încă o dată amprenta sa artistică distinctă.
Dacă v-ați întoarce în copilărie, care ar fi amintirea ce strălucește cel mai puternic în sufletul dumneavoastră? În acea perioadă, v-ați imaginat vreodată că veți scrie poezie într-o zi?
Când mă întorc cu gândul la copilărie, îmi amintesc că îmi plăcea foarte mult să desenez. Se pare că mă descurcam destul de bine, având în vedere că lucrările mele erau trimise de către învățători și profesori la diverse concursuri. Desenam orice, dar cel mai mult îmi plăcea să desenez modele și manechine – și, într-adevăr, mulți ani mai târziu am urmat moda și designul vestimentar. Unchiul meu scria poezii, însă mie nu mi-a trecut niciodată prin minte, pe atunci, că voi face și eu același lucru într-o zi.
Cum arătau zilele dumneavoastră de școală? A existat vreo poezie sau carte din acea perioadă care v-a marcat în mod special?
Zilele mele de școală decurgeau în mod obișnuit. O poezie care m-a marcat profund și pe care am recitit-o adesea este „Poezie personală” de Mika Antić. Îmi răsună mereu în minte versurile: „Dacă vrei să fii ceva, ceva al tău, numai al tău, atunci nimic din lumea asta albă nu are voie să-ți semene…”
Când ați scris primele versuri? Vă amintiți despre ce ați scris?
Primele versuri, pe care am început imediat să le public pe rețelele de socializare, le-am scris în perioada pandemiei. Atunci, mulți dintre noi ne-am întors spre familie și spre noi înșine. Prima poezie se numea „Nu te îngrijora” și a fost foarte bine primită, pentru că era profundă, vie. Mulți s-au regăsit în ea. Poezia sună în felul următor: „Nu te îngrijora de ceea ce spun gurile rele./ Cât timp iubirea trăiește în tine,/ nu au putere să te atingă./ Nu te teme de privirile aruncate pieziș./ Sufletul tău e larg/ și nu încape în judecăți strâmte./ Cei care nu te iubesc, / adesea te admiră în tăcere./ Gândurile tale au culoare / ale lor sunt cenușii./ Cei ce vorbesc urât despre tine / Nu sunt împăcaţi nici cu ei, nici cu ziua de mâine.”.
Mariana STRATULAT
Articolul integral îl puteți citi în numărul 26 din 5 iulie 2025
