Ivo Muncian, Ioan Baba, ,,JANUS / IANUS”, Novo Miloševo, Banatski kulturni centar
Poezia lui Ioan Baba și a lui Ivo Muncian reprezintă două voci puternice și concomitent diferite în literatura contemporană, care în demersul lor comun de traducere creează o sinteză unică de apropiere culturală și interpenetrare spirituală. Despre apropierea și relația frățească dintre aceste două personalități mărturisește poezia lor. Poeții s-au tradus reciproc în același timp: Ioan Baba din Novi Sad din sârbă în română și Ivo Muncian din Timișoara din română în sârbă. Tălmăcirea poeziilor din această colecție nu este doar un act lingvistic, ci mai presus de toate un eveniment literar și cultural. Această întreprindere implică mai mult decât o simplă transformare verbală – este un dialog al poeticii, al structurilor de gândire și al sensibilităților care se întrepătrund reciproc.
Ambii autori au împărtășit credința profundă în puterea artei și a cuvântului scris. Fiind traducători experimentați, ei și-au dovedit deja calitățile de transferare a valorilor literare dintr-o cultură națională în alta, iar cărțile lor și-au găsit calea spre iubitorii cuvântului scris din „două țări de cititori”, așa cum a remarcat pe bună dreptate Nichita Stănescu.
Acești poeți au fost și creatorii primei cărți comune, „Punte spirituală nouă”, publicată în 2019 de Societatea Scriitorilor din Novi Sad (DNK), cu sprijinul Departamentului de Cultură al municipiului Novi Sad. După această carte, sintagma de „Punte spirituală nouă ” a devenit însăși un simbol recognoscibil dincolo de granițele regiunii, încurajând crearea de noi conexiuni culturale din Novi Sad, astfel că au fost publicate antologii cu scriitori din Ungaria, Slovacia, Rusia, Italia, Macedonia de Nord, Franța și Polonia. Acest lucru a contribuit la creșterea unei ediții unice care se dezvoltă încetul cu încetul, transformându-se într-o bibliotecă cuprinzătoare. Judecând după valoarea artistică a operelor lor, precum și prin colaborarea continuă care durează peste trei decenii, inclusiv contribuția lor comună la fondarea revistei bilingve sârbo-române ,,Огледало/Oglinda”, care leagă Serbia și România, este firesc și justificat ca acești doi poeți și traducători să aibă o carte comună, bilingvă. Nu este întâmplător faptul că această carte este numită ,,Janus / Ianus” după zeul roman al porților prezentat cu două fețe – ca simbol al deschiderii și conexiunii dintre două țări prietene și vecine.
În poezia sa, Ioan Baba respinge hipersensibilitatea sentimentală și romantismul suprareal, apelând la o abordare naturalistă în care natura câștigă întâietate asupra supranaturalului. Lumea sa este ageră, adesea crudă, iar în centrul expresiei poetice se află un om aflat în conflict cu determinanți sociali, biologici și existențiali. Prin poezia sa, Baba modelează realitatea intimă, dar și cea colectivă, transmițând o lume pe care nu doar o descrie, ci o și trăiește. Fizionomia sa poetică este puternic antropologică, ancorată, în contact constant cu fizicul, emoționalul și socialul. Într-o anumită perioadă a operei sale, poetul renunță în mod conștient la hipersensibilitatea emoțională și la dezagregarea difuză bolnăvicioasă, caracteristică romantismului suprarealist, propunând un nou model de expresie poetică în literatura voivodineană. Poezia sa se orientează tot mai mult spre o expresie realistă, chiar naturalistă, ceea ce îl face să iasă în evidență ca un fenomen unic în spațiul poetic voivodinean.
Poezia sa pășește într-o altă dimensiune – în care nu există loc pentru supranatural, ci natura iese în evidență ca esență a vieții și ca bază a existenței umane. Poetul nu rămâne un simplu observator, ci influențează activ personajele, pasiunile și mecanismele psihologice și sociale. El devine o parte integrantă a ceea ce descrie. Acest simț al naturii îmbibă însăși personalitatea poetului – el nu scrie de la distanță, ci intră în lumea pe care o descrie. Poetul intră în opera sa poetică ca un actor viu, imitând rolurile personajelor sale, respirând mediul lor, amestecându-și propria identitate cu cea a personajelor sau obiectelor pe care vrea să le dea viață în cuvinte. Nu scrie despre lume – el trăiește acea lume în timp ce o modelează prin poezie.
Prof. dr. Virginia Popović Departamentul de Limba și Literatura Română Facultatea de Filosofie Universitatea din Novi Sad
Articolul integral îl puteți citi în numărul 4 din 24 ianuarie 2026
