Cultură

Abonament gratuit și ateliere pentru elevii claselor întâi

Abonament gratuit și ateliere pentru elevii claselor întâi

În perioada lunii mai, Biblioteca Orașului Vârșeț a organizat vizite și ateliere pentru elevii claselor întâi de la școlile primare de pe teritoriul comunei Vârșeț, pentru ca aceștia să cunoască locul de unde vor dobândi noi cunoștințe și să intre în contact cu cărțile încă de la începutul școlarizării. Cu acest prilej, elevii au primit abonamente gratuite, de care vor beneficia timp de un an de zile.

Bibliotecile au fost întotdeauna un izvor nesecat de cunoștințe, iar cartea este cea care a adunat și conectat oameni dornici să obțină cunoștințe și să le transmită altora. Biblioteca are și acum același rol, mai ales față de cei mai tineri cititori.

Atelierele au fost realizate de către angajații bibliotecii, care au făcut cunoștință elevilor cu biblioteca și cărțile, într-un mod interesant și interactiv.

Elevii au fost încântați de această întâlnire cu biblioteca și au promis că vor fi oaspeți frecvenți ai acesteia.
Scopul acestui program a fost de a aduce cărțile cât mai aproape de elevi, de a le arăta că lectura este o adevărată plăcere și de a-i învăța să cultive afinitatea pentru lectură deja de la această vârstă fragedă.

Tatiana PETRICĂ

Articolul îl puteți citi în numărul 22 din 3 iunie