Caleidoscop

Activități fructuoase demne de evidențiat

Activități fructuoase demne de evidențiat

Asociația Femeilor „Mâini harnice bănățene” din Petrovasâla, în decursul anului 2023, a desfășurat activități fructuoase de care se mândresc. În anul precedent, au marcat jubileul de 10 ani de activitate neîntreruptă, dar cel mai important este faptul că femeile vrednice de la Petrovasâla au primit în posesie o încăpere amenajată, unde se vor întâlni pentru a lansa noi proiecte în activitatea lor. Despre activitățile realizate a vorbit Victoria Secheșan, președinta Asociației Femeilor „Mâini harnice bănățene”.

În decursul anului trecut, datorită entuziasmului femeilor din jurul asociației, am reușit să cucerim multe trofee care împodobesc vitrinele acestei asociații. Am participat mereu împreună la toate manifestările gastronomice organizate în satele noastre, dar și peste hotare.

Cele mai reușite preparate culinare ale noastre sunt ștrudelul cu mac, nucă și gem, apoi prăjiturile tradiționale și prăjiturile delicioase umplute cu mere, pere, gutui, cocos, alune. Cea mai reușită manifestare pe care am organizat-o la Petrovasâla anul trecut a fost ,,Gutuia și roadele toamnei”. Este o manifestare culinară care se organizează la început de toamnă și scoate în evidență toate obiceiurile de la sat practicate de femei.

Se pregătesc preparate culinare și prăjituri tradiționale preparate cu fructe de toamnă, și mai presus de toate sunt obiectele de artizanat pe care femeile le confecționează cu multă atenție și dăruire de sine.

Silvia MĂRGAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 7 din 17 februarie