Aniversarea Zilei Mondiale a Muzicii

Ziua Mondială a Muzicii a fost sărbătorită și anul acesta la Plandiște, în ciuda timpului nefavorabil, a grindinei și a ploii. Acest eveniment, sărbătorit în întreaga lume de zeci de ani, datorită profesoarei de muzică Ivana Gradișar, a fost sărbătorit pentru prima dată la Plandiște acum doi ani, în 2024. Sărbătorirea Zilei Mondiale a Muzicii a fost gândită și realizată ca un concert final al Atelierului de muzică al Școlii Elementare „Dositej Obradović” din Plandiște, în aer liber. Anul acesta, la Plandiște s-a sărbătorit duminică, 21 iunie, începând cu ora 19.30, pe platoul din fața școlii.

Elevii Școlii Elementare „Dositej Obradović” din Plandiște, membri ai Atelierului de muzică, sub îndrumarea profesoarei Ivana Gradišar, au organizat un mare și frumos concert, plin de entuziasm și energie pozitivă, la care, pe lângă corul școlar și elevii Instituției Preșcolare „Srećno detinjstvo”, au participat și elevi premiați la competițiile de muzică „Triolica” de la Belgrad, unde au obținut locul I și trei medalii.

Ca și în anii precedenți, la acest eveniment muzical, care este pe cale bună să devină o manifestare tradițională, organizatorii au invitat oaspeți din comunele vecine, Alibunar și Vârșeț. Oaspeții concertului din acest an au fost corul copiilor din Vârșeț „Raspevano srcem”, dirijat de profesoara Sonja Matanov Jerković, Trio de tambure format din Ilija Kovačević și Ignjat Ćorda, elevi ai Școlii Elementare „Jovan Sterija Popović” din Velika Greda, împreună cu pedagogul școlii, Dimitrije Angelovski, grupul vocal al SCA „Mladost” din Velika Greda, Skola Sandić, Miodrag Spremo, instrumentist la gusle, corul mixt al elevilor Școlii Elementare „3 Octombrie” din Sân-Mihai, grupul vocal al Asociației Slovenilor „Kula Vršac”, acompaniat de acordeon, vioară și chitară, și Grupul vocal „Istok 10” din Vârșeț.

Rodica GRUESCU

Articolul integral îl puteți citi în numărul din 4 iulie 2026