Am urcat în avionul transportatorului nostru național cu acel gen de emoție care apare doar înaintea marilor întâlniri. Știam că mă așteaptă ceva special, dar nu puteam bănui că mă voi simți ca o eroină dintr-o veche poveste chineză, prinsă între splendoarea imperială și viitorul digital.
Beijing este un oraș al contrastelor. Pe de o parte, se înalță Orașul Interzis, monument al puterii imperiale, unde fiecare piatră păstrează ecoul secolelor. Pe de altă parte, cerul este sfâșiat de zgârie-nori, precum fascinanta clădire a Televiziunii Centrale Chineze, care se curbează în unghiuri imposibile, sfidând gravitația și făcându-te să te simți ca într-un decor de film științifico-fantastic. Între acestea, asemenea capilarelor, se întind străduțele înguste ale hutongurilor, vechi cartiere rezidențiale în care viața continuă să se desfășoare pe praguri. Aici rufele se usucă la aer, cărțile de joc se amestecă pe măsuțe de lemn, iar mirosul de tăieței te atrage direct din bucătăriile care dau spre stradă. Aici se simte adevăratul puls al Beijingului, cel care nu s-a schimbat de sute de ani.
Vizita la Orașul Interzis a fost o adevărată provocare. Înainte de a intra în palat, a trebuit să traversez monumentala Piață Tiananmen. Acest spațiu este atât de vast încât te simți mic precum un bob de nisip, dar, totodată, mândru că pășești pe un pământ pe care s-a scris istoria lumii. Emoția creștea în mine pe măsură ce mă apropiam de intrarea în Orașul Interzis. Biletul rezervat online cu o lună înainte și pașaportul meu deveniseră „biletul magic”.
Senka D. Pavlović Čotrić
Articolul integral îl puteți citi în numărul 10 din 7 martie 2026
