Pe Daiana Cerna din Timișoara, o cunoașteți deja. Fiică a Banatului, cu rădăcini la Vrani și Oravița, îndrăgostită de oameni, de plante și animale, ne dezvăluie una din pasiunile ei: creșterea câinilor ciobănești românești.
O lăsăm pe ea sa se prezinte:
-Sunt Daiana Cerna și nu știu clar cine sunt. Încă! Din punct de vedere al pregătirii profesionale, am absolvit liceul de Mate-Info la CNB, Facultatea PFC – Jurnalism la UVT și masterul Foto – Video la Facultatea de Arte. Am tot fost bursieră și în fine, m-am descurcat bine. Datorită acestui lucru, plus implicarea în toate proiectele ce îmi ieșeau în cale, câțiva ani de voluntariat, practici, ateliere și trening-uri, m-am remarcat. Așa am ajuns jurnalist la TVR Timișoara și apoi video-jurnalist și Redactor Șef la Qub TV. Și a fost grozav. Credeam că mi-am găsit drumul în viață și asta mă umplea de entuziasm față de tot din jurul meu. Până când nu a mai ajuns. Și am căutat mai mult. Am devenit un fel de jurnalist de investigație al propriei mele vieți.
Prin aceste căutări, s-a întâmplat să descopăr și Centrul STURZ și pe toți oamenii deosebiți de aici. M-am îndrăgostit instant. Iar instinctul a spus — de fapt, a urlat — să rămân, să aparțin acestui grup.
Și iată-mă aici, cum îmi adun toată priceperea să arăt lumii cât de valoros și de important este ce se întâmplă la STURZ, în calitate de specialist marketing & PR.
Iar cum obiceiurile vechi sunt „greu de ucis”, încă mă fascinează oamenii. Îi observ și încerc să îi ajut. Asta fac de mică, asta făceam și ca jurnalist, iar asta învăț să perfecționez și acum, în calitate de facilitator programe educaționale pentru copii și tineri.
Și da, tot nu știu clar cine sunt sau ce vreau sa fac când ajung și mai mare. Dar, m-am hotărât să nu mai îmi bat atâta capul. Tot ce vreau este ca la bătrânețe să mă uit înapoi și să fiu mulțumită de viața mea, să privesc și să spun cu încredere: „Da! Am făcut bine. Am făcut cât de mult bine am putut! Pentru că iubesc viața și tot ce este viu.
Vorbește – ne despre dragostea ta pentru câini.
-Dragostea pentru câini a început probabil încă de când eram în stadiu de făt. Am crescut printre câini Ciobănești Românești Mioritici și Ciobănești Românești de Bucovina toată viața mea, grație tatălui meu Sorin Cerna. El iubește rasele românești și le crește din tinerețe.
Maria RADU NOVAC
Articolul integral îl puteți citi în numărul 65 din 1 aprilie