Confluenţa dintre cultura de provenienţă răsăriteană şi cea de origine apuseană, specificul fiecărei comunităţi naţionale care de-a lungul vremii a fost nevoită să-şi trăiască soarta în ţinuturile bănăţene, condiţiile istorico-sociale şi încă multe alte elemente au făcut ca regiunea despre care vorbim să fie una deosebit de interesantă din punct de vedere muzical. Practicarea din cele mai vechi timpuri a muzicii, în special în jurul aşezămintelor monahale, a făcut ca aceasta să cunoască o dezvoltare accentuată. La Cena (lângă Timişoara) încă din secolul al XI-lea funcţionează o şcoală monahală în cadrul căreia muzica a fost considerată un obiect de studiu important. De asemenea, conform unor scrieri, la curtea regelui Robert de Anjou (1315-1323) şi la cea a Huniazilor, muzica a fost prezentă într-o măsură semnificativă.
Dacă vorbim despre mărturiile concrete referitoare la existenţa unor creaţii muzicale ale spaţiului bănăţean, vom aminti desigur culegerea de cântece a lui Istvan Temesvary datând din secolul al XVI-lea. Aceasta cuprinde cântece despre eroii bănăţeni şi despre lupta împotriva cotropitorilor otomani. Mai trebuie amintite cântecele de voinicie în care se aminteşte ca personaj principal Filip Margiriana.
Momentul care a împiedicat dezvoltarea muzicală firească a regiunilor bănăţene a fost cel al ocupaţiei turceşti. Populaţia asuprită îşi exprima ofurile prin cântecele de slăvire a luptelor antiotomane, îşi manifesta revolta şi suspinul. În acest context, Biserica a avut rol deosebit, păstrând în sânul ei modalităţile de exprimare naţională – limba şi muzica.Totuşi, se poate spune că Banatul a avut norocul de a nu fi ocupat în întregime. Părţile de est, zona Caransebeşului a avut acest noroc, fiind multă vreme sub jurisdicţia Voievodatului de Transilvania.
După eliberarea Banatului de către prinţul Eugeniu de Savoya, în secolul al XVIII-lea, mulţi muzicieni din ţările vestice s-au stabilit în ţinuturile bănăţene pentru a cânta în formaţiile vocale sau instrumentale. Printre instituţiile care au susţinut mişcarea muzicală vom aminti Opera în limba germană şi Catedrala Romano-Catolică din Timişoara, cea din urmă contribuind la înfiinţarea unor ansambluri orchestrale şi corale. Când este vorba despre partea Banatului găsită astăzi dincolo de graniţele României, cea în care trăim cu toții, unul dintre documentele care atestă o activitate muzicală remarcabilă în această perioadă îl repreintă o scrisoare a unui funcţionar (Heinrich Gottfried Ritter Brettchneider) din luna martie a anului 1777, adresată unui cărturar berlinez Nicolas, în care el povesteşte că la Vârşeţ au loc multe concerte şi baluri.
În secolul al XIX-lea, în Banat se înfiinţează așa-numitele societăţi muzicale sau societăți de cântări, stimulându-se astfel dezvoltarea vieţii muzicale autohtone. Ideile iluministe, tendinţele romantice, pătrund şi în Banat prin intermediul intelectualilor timpului. Ideile se reflectă în creaţiile muzicale, în repertoriul muzicienilor sau al formaţiilor. Muzica a adus un aport semnificativ la transformarea ideilor și năzuințelor romantice în realitale, precum şi la păstrarea speranţei într-un viitor mai bun.
Formaţiile corale au devenit de-a lungul vremii o caracteristică muzicală a Banatului, iar înfiinţarea lor într-o mulţime de localităţi a dus la o adevărată revoluţie muzicală. Interesant este faptul că formaţiile corale nu au apărut numai în centrele urbane ci şi la sate. Corul plugarilor de la Chizătău, înfiinţat în anul 1857, reprezintă un singur exemplu sugestiv. Dirijorii formaţiilor au fost de obicei învăţători, dar în multe cazuri, corurile au fost conduse şi de muzicieni sau compozitori autodidacţi.
Preluat din cartea – E.Cinci: Cronici muzicale bănățene, apărută la editura Școlii de Înalte Studii pentru Educatori „Mihailo Palov„
Articolul integral îl puteți citi în numărul 6 din 6 februarie 2021
