Caleidoscop

Ce a marcat anul trecut 2023 și ce se așteaptă în noul an în comuna Plandiște?

Ce a marcat anul trecut 2023 și ce se așteaptă în noul an în comuna Plandiște?

Ca de obicei, la sfârșitul unui an și la începutul noului an calendaristic, primarul comunei Plandiște, Jovan Repac, declară ce a marcat anul precedent și care sunt planurile pentru anul curent. În anul trecut, s-au implementat proiecte importante în domeniul traficului și amenajării comunale, în domeniul infrastructurii, precum și la renovarea și amenajarea centrelor educaționale, sanitare, culturale și a altor clădiri cu destinație publică. De asemenea, anul trecut s-a continuat cu proiectele de construcție și reabilitare a infrastructurii de utilități.

,,Pe parcursul anului trecut, unele dintre cele mai mari proiecte realizate au fost în domeniul îmbunătățirii infrastructurii de trafic. După aproape 50 de ani, a fost finalizată reabilitarea drumului Plandiște-Jermenovci, cu o lungime totală de 12 kilometri. De asemenea, a fost finalizată reabilitarea și asfaltarea străzilor Vojvođanska și Karađorđeva din Plandiște. În parteneriat cu Comisariatul pentru Refugiați și Migrați, a fost amenajată parcarea în centrul localității Plandiște. La Veliki Gaj, Kupinik și Jermenovci, zonele locale de acces au fost complet reparate”, a mai spus primarul.

Și anul trecut, în cooperare cu Ministerul Minelor și a Energiei, comuna Plandiște a implementat cu succes un concurs pentru cofinanţarea programelor de creștere a eficienței energetice destinat caselor și clădirilor rezidențiale de familie.

În anul 2023, în comuna Plandiște este de remarcat îndeosebi un proiect menit familiilor defavorizate. Este vorba de un proiect realizat în cooperarea cu Ministerul Dezvoltării Rurale. Prin concursul lansat de acest minister, comuna Plandiște în trei ani a sprijinit 26 de familii prin achiziționarea caselor cu grădina la țară. Aceste douăzeci de familii, cu 80 de membri în gospodării, au avut ocazia să-și înceapă o viață într-o casă nouă.

Rodica GRUESCU

Articolul integral îl puteți citi în numărul 4 din 27 ianuarie