De la trei ghivece… la o afacere de vis

La intrarea în Satu Nou, venind dinspre Panciova, privirea îți este inevitabil atrasă de o adevărată explozie de culoare și prospețime: o grădină vie, așezată cu grijă chiar la marginea drumului principal, în partea stângă. Flori de toate formele și nuanțele, unele înflorite și parfumate, altele verzi și promițătoare, par să-ți șoptească o invitație tăcută de a te opri, de a le privi, de a le atinge și, de ce nu, de a le lua cu tine.

În spatele acestui colț de rai se află Marinica Malița, o femeie pentru care florile nu sunt doar plante, ci ființe delicate ce merită toată grija și dragostea. Dintr-o pasiune sinceră și profundă, ea a clădit, pas cu pas, o mică afacere de suflet, transformată în timp într-un reper pentru iubitorii de frumos din întreaga zonă.

De la pasiune la vocație – o afacere înflorită din iubirea pentru natură

Despre cum a început să-și clădească acest vis, menționează: ,,De la trei ghiveci de flori … la un vis înflorit. Așa a început povestea mea. Cu puțin, dar cu inima plină. Astăzi, aceea mică speranță s-a transformat într-o afacere în care fiecare floare spune o poveste. Astăzi, bucur clienții cu flori alese și aranjamente cu suflet.

M-a inspirat dorința de a aduce frumusețe și emoție în viețile oamenilor. Când am avut doar trei cioburi de flori nu aveam nimic material, dar aveam un vis. De acolo a început totul – din dragoste că ceva frumos poate crește dintr-un început modest”, începe povestea sa Marinica Malița, o poveste despre curaj, pasiune și frumusețe, despre o afacere care astăzi înflorește în sufletele clienților săi.

Cu o dorință sinceră de a aduce emoție și frumusețe în viața oamenilor, protagonista noastră a pornit într-o călătorie ce avea să o schimbe pentru totdeauna. Pentru Marinica Malița, fiecare floare este o poveste, fiecare răsad – o promisiune. Azi, afacerea ei florală nu este doar un simplu atelier de flori, ci o poveste vie.

Teodora SMOLEAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 29 din 19 iulie 2025