De la scena teatrului din sat și copilăria petrecută printre oamenii și tradițiile Strajei, la studiile de arhitectură la Novi Sad, experiența „Work and Travel” în America și propriul studio de design interior, Cristina Capetanovici și-a construit pas cu pas propriul drum. Cristina Capetanovici, originară din satul Straja, privește cu multă nostalgie spre anii copilăriei petrecuți la sat.
Deși viața ei s-a schimbat foarte mult între timp, perioada aceea a rămas una dintre cele mai frumoase etape ale vieții sale, păstrând în suflet amintirile unei copilării simple, dar pline de momente care au contribuit la formarea omului de astăzi. Viața la sat a învățat-o să aprecieze lucrurile simple, să rămână cu picioarele pe pământ, dar, în același timp, să nu renunțe la visuri. Iar privind în urmă, Cristina spune că unele dintre acele visuri pe care le avea în copilărie au ajuns, într-un fel sau altul, să devină realitate. Teatrul a făcut parte din viața ei încă de la o vârstă fragedă. Fiind fiica unui om care și-a dedicat întreaga viață teatrului, Cristina a crescut practic în culise, printre actori, spectacole și emoția scenei.
A visat ca într-o zi să urce și ea pe scenă, iar visul s-a împlinit. Chiar dacă perioada în care a jucat teatru a fost una scurtă, amintirile au rămas foarte dragi. Cu atât mai mult cu cât generația sa a avut un rol în readucerea teatrului în sat, iar timpul petrecut împreună cu cei care au împărtășit aceeași pasiune ocupă un loc aparte în amintirile sale.
Încă din copilărie, Cristina a fost atrasă de artă și de tot ceea ce înseamnă creativitate. Mai târziu avea să descopere că își poate exprima această latură prin arhitectură, motiv pentru care a ales să studieze la Facultatea de Științe Tehnice din Novi Sad. Trecerea de la viața de acasă la cea de studentă nu a fost însă una ușoară. A plecat din Straja, a schimbat complet domeniul de studiu și a intrat într-o lume tehnică despre care, venind de la un liceu economic, știa foarte puține lucruri. Anii de facultate au reprezentat însă mult mai mult decât o pregătire profesională. Au fost anii în care Cristina spune că a descoperit o nouă versiune a sa. De la o persoană nesigură, obișnuită să aștepte ca părinții să rezolve anumite lucruri, a devenit o femeie independentă, capabilă să ia inițiativa, să se descurce singură și să găsească soluții atunci când apar probleme.
Articolul integral îl puteți citi în numărul din 24 octombrie 2026
Stefania ROCSA









