Dr. Illés Fehér este un nume de referință al spațiului cultural sârb și maghiar, un intelectual în a cărui biografie știința și literatura se întâlnesc într-un mod rar. Doctor în științe chimice prin formație, dar traducător și poet prin vocație, el a construit, de-a lungul deceniilor, o operă impresionantă dedicată apropierii dintre două limbi și două culturi.
Cu peste 4.300 de poezii traduse și douăzeci de volume bilingve publicate, Illés Fehér s-a impus ca un reper al traducerii literare dintre limbile maghiară și sârbă. Prin munca sa, numeroși autori au ajuns la cititori dintr-un alt spațiu lingvistic, iar traducerea a devenit, dincolo de exercițiul filologic, o formă autentică de creație și dialog cultural. Recunoașterea acestei activități a venit și prin acordarea Premiului „Dragiša Kašiković” pentru traducere, distincție care confirmă amploarea și valoarea unui demers construit cu rigoare, sensibilitate și fidelitate față de poezie.
• Când vă întoarceți cu gândul la copilărie, care sunt primele imagini, oameni sau întâmplări care vă vin în minte? Ce a rămas cel mai puternic întipărit în memoria dumneavoastră din acea perioadă?
M-am născut la Kastav, într-un loc uitat de Dumnezeu, undeva în Istria. Teritoriul acela aparținea atunci Italiei, apoi Iugoslaviei, iar astăzi se află în Croația. Oare destinul locului meu natal și-a pus amprenta asupra drumului meu prin viață? Viața mea a fost plină de contraste. Am fost considerat când un geniu mult lăudat, când un simplu șarlatan, când un specialist apreciat, când un bețiv disprețuit. Tenisul și boxul s-au împăcat foarte bine în viața mea, până când o accidentare timpurie a pus capăt carierei sportive. Tatăl meu era farmacist și provenea dintr-o familie de țărani, iar mama dintr-o familie de pescari. Astfel, încă din fragedă copilărie, am cunoscut viața țăranilor și a pescarilor.
Articolul integral îl puteți citi în numărul din 24 octombrie 2026
Mariana STRATULAT









