Casa românească

Familia Nicolaievici din Vârșeț

Familia Nicolaievici din Vârșeț

În una din zilele în care căldura s-a domolit m-am îndreptat spre casa în care locuiește o familie interesantă, cu intenția de a realiza un reportaj. Încercând să stabilesc o întâlnire cu membrii acestei familii, am apelat la Marinel Nicolaievici, stâlpul casei. Am reușit să-l contactez, chiar dacă dânsul este mereu ocupat.


Săptămâna trecută am stat de vorbă cu această familie care trăiește la Vârșeț și ai căror membri sunt originari din Marcovăț și din Maramorac.
Marinel, Virginia și copilul Iovan formează familia Nicolaievici. În casa lor te simți bine. Marinel și Virginia te așteaptă întotdeauna cu zâmbetul și în voie bună.

Marinel, o persoană cu multe pasiuni
Marinel s-a născut la Vârșeț. În acest oraș trăiește cu familia sa. Este originar din Marcovăț, iar în acel sat și-a petrecut copilăria. A frecventat Școala Elementară „Olga Petrov Radišić” din Vârșeț și Școala Medie „Nikola Tesla”, profilul electrotehnician pentru aparate TV. Tânăr și apt de muncă, îl ajută pe tatăl său la agricultură.


Marinel este și vânător pasionat. A participat la competiția de tragerea la talere de la Sân- Ianăș. Este membru al asociației „Lupus” din Marcovăț.
Creștin evlavios, Marinel asistă la toate slujbele bisericești.
Bărbatul participă la manifestările turistice din domeniul vânătorii. La vârsta de 18 ani și-a luat permisul de conducere la categoriile A și B. Pentru Marinel, conducerea vehiculelor este mult mai mult decât o profesie.
Interlocutorul nostru ne spune că familia sa l-a învățat să fie foarte atașat de ea și să păstreze obiceurile strămoșilor din satul natal.
Am observat că Marinel are o bibliotecă foarte bogată cu cărți în limba română publicate în Voivodina. În ceea ce privește activitatea sa culturală, Marinel ne spune că a fost membru al fanfarei „Doina” din sat și că a cântat la clarinet. Cu fanfara a participat la toate evenimentele culturale românești care s-au desfășurat în Banatul de Sud. La festivalul de fanfare organizat la Marcovăț a primit o diplomă pentru contribuția la păstrarea culturii și a tradiției românești. Cu fanfara s-a prezentat și în România, la Buziaș.


Marinel este o persoană pozitivă și harnică. Toți cei care îl cunosc îl și respectă, iar el este dispus să îi ajute oricând.
La concursul de preparare a gulașului, organizat în localitatea vecină, echipa lui Marinel s-a clasat pe primul loc.
Marinel a practicat fotbalul. A evoluat pentru echipa „Unirea” din Marcovăț, cu care a participat la multe ediții ale jocurilor sportive organizate de săptămânalul „Libertatea”. În Suedia a participat la cunoscutul turneu de minifotbal „Cupa Libertății”. În orașul Jönköping a cucerit de două ori primul loc cu echipa din Marcovăț. Concurența la turneu a fost foarte aprigă.

Vasilie PETRICĂ

Articolul integral îl puteți citi în numărul 40 din 2 octombrie 2021